Moartea lui Ion Iliescu lasă României o moștenire care continuă toxicitatea uzurpărilor din 1989, când pactul de protecție reciprocă făcut cu oameni din fosta Securitate și din fosta nomenclatură a obligat țară la decenii de deturnări instituționale, sărăcie, polarizare și o hemoragie de resurse umane peste granițe.
- Ion Iliescu a murit
- Reacții la moartea lui Ion Iliescu – contrast puternic între mesajele de la PSD, USR și PNL
- Un președinte pentru liniștea noastră, una imposibil de găsit după 35 de ani de la prăbușirea comunismului: Ion Iliescu 1930 – 2025
- Presa străină reflectă moștenirea contrastantă lăsată de Ion Iliescu – de la intrarea în NATO la crime împotriva umanității
Plecarea lui Ion Iliescu din această lume se produce astfel la fel ca intrarea lui pe porțile abia deschise ale României democratice: „gestionată” de SRI, în spitalul căruia a fost internat de mai multe săptămâni, supunând populația la teste sociale, pentru a măsura cantitatea de furie în fața nedreptății ca Iliescu să fie înmormântat în onoarea lumească – ce e dincolo de această viață și socotelile lui cu divinitatea nu intră în jurisdicția noastră și nici a acestei analize – și pentru a crea, în avans, supapa prin care resentimentele să scadă în intensitate.
Anunțarea caragialească a unui comitet care să gestioneze înmormântarea cu ceremonii funerare naționale, înainte ca acesta să moară cu totul, a avut acest scop de detensionare socială, un fel de cenaclu Flacăra manipulat, în care oamenii să-și verse năduful pentru 1989, pentru mineriade, pentru 35 de ani deturnați în subteranele locuite de foști și filiațiile lor, care merg, iată, până la Călin Georgescu.
Asta face ca toată această strategie să se înscrie în logica construită de fosta Securitate chiar și pentru anii 1990: controlul memoriei sociale prin rescrierea narațiunilor-cheie.
Asta nu e totuna cu minciunile: prin organizarea de ceremonii funerare de stat, așa cum cere demnitatea unui fost președinte, Ion Iliescu nu este prezentat ca fiind un exponent absolut al binelui, ci un personaj complex, care a avut, cum se spune popular, bunele și relele lui.
Or, tocmai aici rezidă cea mai păguboasă pervertire a istoriei, în relativizarea răului. Ion Iliescu este cel care a organizat răul postdecembrist, imediat după Revoluția din 1989.
Fiecare dintre cele două teorii concurente - Revoluția confiscată și organizarea unui grup criminal condus de Iliescu, susținută de fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu și aplicarea unui scenariu creat în laboratorul fostei Securități - îl așază pe Iliescu în centrul deturnărilor imediat postdecembriste.
A fost Ion Iliescu. Asta face ca aceste funeralii de stat să continue nedreptatea anilor 1990 și să fie despre dreptate, nu despre un fost șef de stat.
- Fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu, cel care a instrumentat ultimul rechizitoriu al Revoluției, întors și el din drum, a explicat, la podcastul Punctul de știri (Rock FM), cum, în decembrie 1989, Ion Iliescu a condus o grupare politico-militară care a organizat o uriașă diversiune fratricidă, care a ucis cele mai multe vieți și a adus la putere oameni legați de Rusia. Acești oameni cu Moscova în suflet mai sunt și astăzi de găsit în instituții: disimulează în mod cert foarte bine: "Ion Iliescu, la orele 16:00, a devenit șeful politico-militar al României și l-a succedat în toate funcțiile politice și militare pe Nicolae Ceaușescu. La orele16:00, cei doi piloni de putere ai statului român, adică Armata și Securitatea, practic și-au dat mâna pentru ca Ion Iliescu, un șef de editură trebuie spus, adică nu vreun membru important al PCR, să devină noul conducător al țării."
- Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, contrazice această teorie, despre care spune că mai degrabă spală Securitatea, responsabilă, în urma analizei făcute, de deturnările din 1989. Dar Iliescu e tot acolo: "Iliescu acceptă acest joc. Din acest moment, Iliescu era cu arme și bagaje în rațiunea naționalistă a Securității. Iliescu i-a preluat imediat. Pe 30 decembrie 1989 îl arestează pe Iulian Vlad, desființează Securitatea, care de fapt nu e desființată, fiindcă am găsit caietele de sarcini și condica de prezență a securiștilor din ianuarie '90. Au revenit toți la serviciu. Într-adevăr, a fost o pauză cam până pe 9 ianuarie, dar apoi au venit să semneze condica, pe 12 erau toți și erau în aceleași locuri de muncă, pe aceleași dosare. Nu li s-au luat dosarele, marea majoritate, și controlul acesta pe care au continuat să-l exercite prin acest instrument de șantaj care erau dosarele, cele 1.500.000 de dosare informative, este enorm", a spus acesta, tot la Punctul pe știri de la Rock Fm.
Funeraliile de stat pentru Ion Iliescu arată eșecul moral al României politice din ultimii 35 de ani.
Tergiversările din justiție, intenționate o bună parte din drum, impunitatea pe care a transmis-o justiția, cu dosarele Revoluției și Mineriadei, au devenit, pe măsură ce timpul dreptății s-a scurs, un eșec moral.
Asta ni se întâmplă și asta decontăm pe o notă de plată colosală: morții din Colectiv, exodul masiv, spitalele nosocomiate, corupția ca mod de organizare a rețelelor de putere, revenirea în prim-plan a monstruozităților istorice, ținute în latență intenționată - neolegionarismele, ceaușismul, ura, mai ales ura și neîncrederea ca liant al contractului dintre stat și societate.