La scurt timp după ce a luat puterea în complicatele și violentele zile ale sfârșitului de decembrie 1989, Ion Iliescu și-a văzut amenințată poziția de mișcările de stradă care nu au încetat, deși a creat o adevărată „psihoză a teroriștilor”.
Relansarea rapidă a partidelor istorice, protestele studenților și faptul că în zilele revoluției s-a strigat „Jos, comunismul!” au reprezentat amenințări la adresa planului imaginat de Mihail Gorbaciov, liderul liberal de la Moscova, de a reforma țările din blocul estic, dar să rămână, cumva, în sfera de influență a Kremlinului.
Destinul politic al lui Iliescu, un lider comunist, cu studii la Moscova, care a făcut parte dintr-o mișcare secretă de înlăturare a lui Ceaușescu în anii ’80, era în pericol, România putându-se îndepărta rapid de URSS.
Pentru a întoarce cursul evenimentelor era nevoie de implicarea unor forțe puternice care să pună obstacole în calea schimbării. Kremlinul a venit cu soluții.
„Ion Iliescu este cel care l-a impus pe generalul Militaru în funcția de ministru al Apărării. Cei doi se cunoșteau de mult timp, fiind liderii grupului complotist și la 23 decembrie 1989 au pus în practică obiectivul preconizat al grupului: Iliescu, șef de stat, Nicolae Militaru, ministru al Apărării”, scrie procurorul Cătălin Ranco Pițu, în cartea „Ruperea Blestemului”, acesta fiind implicat în ancheta cu privire la evenimentele petrecute în 1989.
Conform rechizitoriului procurorilor, au existat elemente străine implicate în declanșarea protestelor din decembrie 1989, dar după preluarea puterii de către Iliescu, continuarea violențelor și amplificarea lor a ținut exclusiv de noul șef al statului și oamenii din jurul lui.
Noi muncim, nu gândim
În 1990, pentru consolidarea puterii, Iliescu avea nevoie de o forță represivă, dar și de propagandă pentru a fi transformat din complotist în salvator.
Forța de represiune a fost găsită în minele din Valea Jiului, infiltrate de securiști și agenți de influență după greva din 1977. Pentru propagandă, Ion Iliescu a apelat la tehnicile KGB de control al presei scrise și televiziunii, dar și lansarea pe piață a zeci de campanii de dezinformare prin care erau diabolizate tentativele de reformă și occidentalizare a țării.
Au fost atacați liderii partidelor istorice, cum ar fi Ion Rațiu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu. De asemenea, prin diverse campanii a fost încurajată polarizarea țării, mai ales între „muncitori și intelectuali”. De exemplu, sloganul „Noi muncim, nu gândim” a fost auzit frecvent pe străzile Bucureștiului în acele zile.
Modul de susținere a lui Ion Iliescu de la începutul anilor ’90 este asemănător, în multe puncte, cu cel folosit pentru promovarea de astăzi a lui Călin Georgescu.
Contextul istoric e diferit, România e diferită, lumea e diferită, dar strategia a rămas aceeași și poate fi găsită în manualele prăfuite ale KGB, modernizată și ea pe parcursul timpului, odată cu evoluția tehnologiei comunicării.
5 asemănări între campania pentru Ion Iliescu și cea pentru Călin Georgescu:
- Minerii din 1990 au fost înlocuiți cu trolii de pe rețelele sociale;
- Și atunci, la fel ca și acum, cei aflați în spatele lui Iliescu și Georgescu au urmărit controlul unei părți cât mai mari din mijloacele de comunicare. În 1990 au fost preluate unele ziare. Piața a fost inundată cu publicații ieftine, de scandal, care promovau informații false. Și atunci, ca și acum, scopul era îngroparea informațiilor adevărate, a opiniilor raționale și a relatării faptelor în mormane de minciună și derizoriu, pentru ca o parte importantă a opiniei publice să nu înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat.
- Crearea unei legende a conducătorului. „Iliescu când apare, soarele răsare”, era un slogan strigat la mitingurile la care participa cel care-i luase locul lui Ceaușescu. La fel ca și acum, în jurul lui Georgescu, și atunci se construise un fel „magie” în jurul noului lider căruia, indirect, i se asociau forțe supranaturale.
- Folosirea unor persoane dubioase pentru a impune strategiile șefului, mă refer aici la Voican Voiculescu sau Dan Iosif, foarte asemănător cum l-a folosit Călin Georgescu pe Horațiu Potra.
- Contactul permanent cu Ambasada Rusiei la București, demonstrat atât în cazul lui Iliescu cât și în cel al lui Călin Georgescu.
Rețeaua Moscovei
Punctele comune de mai sus indică faptul că în ambele situații a existat o strategie și un anumit tip de coordonare cu Moscova. Ghinionul Kremlinului și al lui Călin Georgescu a fost că, acum, complotul n-a mai reușit din cauza schimbărilor consistente prin care a trecut România în ultimul sfert de secol, a apartenenței la Uniunea Europeană și NATO.
Prin natura și intensitatea atacului hibrid, experții Moscovei au urmărit impunerea lui Călin Georgescu, acțiunea lor fiind aproape de reușită, dar aceștia n-au ținut cont de reacția extremă din România și sprijinul pentru ea din partea statelor membre UE, care au considerat că o prăbușire a sistemelor politice în regiune ar reprezenta o amenințare majoră pentru întreaga Europă.
„Ion Iliescu și factorii decizionali militari nu au fost singurele persoane care au participat la marea inducere în eroare din decembrie 1989. În anturajul lui Ion Iliescu s-au aflat câteva persoane care au avut roluri cheie în desfășurarea evenimentelor, în evidență ieșind Gelu Voican Voiculescu și Silviu Brucan”, scrie procurorul Cătălin Ranco Pițu, în cartea sa.
Evenimentele din decembrie, deciziile luate de Ion Iliescu în perioada de peste un deceniu în care a controlat și modelat destinul politic al României au creat o infrastructură de informații și relații între cei care au gravitat în jurul lui de care au profitat din plin agenții Kremlinului în pregătirea și încercarea de impunere a lui Călin Georgescu.
Acesta din urmă, cum s-a demonstrat în atâtea rânduri, e un „om al sistemului”, chiar și astăzi fiind ajutat și consiliat de persoane care au avut legături cu serviciile secrete în perioada Ceaușescu, dar și după.
Pagube importante, dar și o oportunitate
Legătura Iliescu - Georgescu e una făcută peste timp, prin mijloace asemănătoare, de Moscova în încercarea de a aduce din nou România în sfera de influență a Kremlinului.
În acest moment e greu de spus în ce măsură a reușit. Operațiunea Georgescu a provocat pagube importante instituțiilor, sistemului politic și constituțional din România. Câștigarea încrederii instituționale atât în interior cât și pe plan internațional va dura și nu va fi un proces ușor.
Un singur lucru e, totuși, important - operațiunea Georgescu nu a reușit, iar atât opinia publică din România, cât și cea din Europa au reușit să vadă în acțiune, în toată splendoarea ei, desfășurarea celei mai vaste și sofisticate acțiuni a Rusiei, cu scopul de a schimba un regim democratic dintr-o țară membră a Uniunii Europene și NATO cu unul aflat sub controlul Kremlinului. Ceea ce nu e puțin.