Gărzile Revoluționare iraniene (IRGC), conduse de generalul Ahmad Vahidi și de cercul său apropiat, par să fi preluat cel puțin temporar controlul nu doar asupra răspunsului militar al Iranului, ci și asupra poziției sale de negociere față de Statele Unite, se arată într-o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului.
Potrivit ISW, schimbarea s-a văzut limpede în ultimele 48 de ore, odată cu atacurile asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz și cu blocarea traficului maritim, în contradicție directă cu mesajele anterioare ale diplomației iraniene.
- Ziua 50 de război: Blocadă totală și trecere cu plată prin strâmtoarea Ormuz. Mai multe nave atacate cu focuri de armă. Uraniul blochează negocierile. Reuniune de urgență la Casa Albă
Analiza ISW arată că IRGC a răsturnat practic linia anunțată cu o zi înainte de ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, care spusese că Strâmtoarea Ormuz este „complet deschisă” traficului comercial.
În schimb, marina IRGC a atacat mai multe nave comerciale și a transmis că nicio navă, „de niciun tip și de nicio naționalitate”, nu mai poate trece prin strâmtoare. În paralel, presa apropiată de Gardă a anunțat că Iranul nu a acceptat o nouă rundă de negocieri cu SUA din cauza cererilor americane considerate „excesive”.
ISW: diplomația iraniană nu mai pare să decidă singură
Oficialii politici iranieni implicați în negocieri nu par să mai aibă libertatea de a stabili independent poziția Teheranului, scrie ISW.
ISW spune că această schimbare indică marginalizarea figurilor mai pragmatice, cu care Washingtonul a negociat până acum. Institutul amintește că, inclusiv la discuțiile recente de la Islamabad, echipa de negociere formată în jurul lui Araghchi și a președintelui Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, nu ar fi avut autoritatea deplină să închidă un acord.
Ahmad Vahidi, omul-cheie din spatele schimbării de linie
Potrivit ISW, generalul Ahmad Vahidi și apropiații săi par să fi controlat efectiv procesul de negociere pe tot parcursul războiului, deși, în mod tradițional, acesta este un rol rezervat liderilor politici. Vahidi a încercat să impună supravegherea IRGC asupra negocierilor și că a vrut să introducă în echipa de la Islamabad persoane loiale lui, tocmai pentru a monitoriza discuțiile și a raporta la Teheran dacă delegația s-ar abate de la linia fixată de conducerea dură a regimului.
ISW mai notează că influența lui Vahidi este întărită și de slăbirea altor centre de putere din regim. Institutul merge până la a spune că, în acest moment, Vahidi pare să fie cel mai influent om din Iran după liderul suprem, Mojtaba Khamenei, care este grav rănit.
Atacurile din Ormuz: presiune externă asupra SUA și demonstrație internă de forță
ISW consideră că atacurile IRGC asupra navelor comerciale și oprirea traficului prin Strâmtoarea Ormuz au avut un dublu scop.
Pe de o parte, Iranul încearcă să-și creeze pârghii suplimentare în raport cu SUA, lovind în transportul maritim și crescând presiunea asupra prețurilor la petrol. Pe de altă parte, aceste acțiuni ar fi și o demonstrație internă de putere, prin care IRGC arată că el, nu diplomații, controlează politica de negociere a Iranului.
Institutul observă că această manevră are și o miză simbolică în interiorul regimului: Garda Revoluționară își afișează controlul asupra deciziilor strategice, inclusiv asupra dosarului negocierilor cu Washingtonul.
Cum au fost blocate navele
Analiza arată că marina IRGC a folosit probabil ambarcațiuni rapide pentru a intimida și ataca cel puțin patru nave, astfel încât să descurajeze traversarea strâmtorii. Navele vizate ar fi circulat pe ruta impusă de Iran, care le obligă să treacă prin apele teritoriale iraniene.
Potrivit ISW, o navă-cisternă, probabil sub pavilion indian, a fost atacată la est de insula Larak, iar un portcontainer, probabil sub pavilion iranian, a fost lovit în aceeași zonă.
Reuters a relatat separat că alte două nave au raportat focuri de armă între insulele Qeshm și Larak. Toate cele patru nave s-au întors din drum. În plus, IRGC a transmis mesaje radio către nave, avertizând că strâmtoarea este „închisă”.
Blocada americană rămâne în vigoare
În paralel, ISW subliniază că blocada navală americană asupra porturilor iraniene rămâne activă. Potrivit CENTCOM, marina americană a obligat două nave să se întoarcă în Iran între 17 și 18 aprilie, iar de la începutul blocadei au fost deja întoarse 23 de nave.
Analiza observă însă că, deși vase sub pavilion iranian au continuat să se deplaseze în interiorul strâmtorii, niciunul nu a încercat până acum să testeze direct linia de blocadă americană.
Asta sugerează că Teheranul preferă, cel puțin pentru moment, să crească presiunea asupra traficului comercial internațional, fără o confruntare directă cu marina SUA.
Negocierile continuă formal, dar fără progres clar
Pe plan diplomatic, ISW notează că Donald Trump a avertizat că armistițiul ar putea să nu fie prelungit dacă până pe 22 aprilie nu se ajunge la un acord. În același timp, Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a anunțat că analizează o nouă propunere americană, transmisă prin intermediul șefului armatei pakistaneze, Asim Munir.
Totuși, semnalele de la Teheran rămân dure. Adjunctul ministrului iranian de Externe, Saeed Khatibzadeh, a spus că nu există încă o dată pentru noi discuții și că, înainte de orice nouă rundă, cele două părți trebuie să se înțeleagă asupra unui cadru general.
El a descris cererile americane drept „maximaliste” și a insistat că transferul uraniului îmbogățit al Iranului este complet inacceptabil.
Crește riscul de escaladare
În esență, potrivit analizei ISW, în Iran are loc nu doar o confruntare externă cu SUA, ci și o repoziționare internă a centrului de putere. Garda Revoluționară pare să fi împins în spate diplomația și să fi preluat controlul asupra dosarului strategic al războiului și negocierilor. Dacă această evaluare este corectă, asta înseamnă că Washingtonul nu mai negociază cu o echipă politică suficient de autonomă, ci cu un regim în care decizia reală este tot mai mult militarizată.
Iar acest lucru face ca orice compromis să fie mai greu de obținut și crește riscul ca escaladarea din Strâmtoarea Ormuz să fie folosită nu doar ca armă împotriva adversarului extern, ci și ca instrument de consolidare a puterii în interiorul regimului iranian.