Armistițiul politic nu ar fi al lui Nicolae Ciucă, pentru că nu premierul desemnat are nevoie de el. Premierul desemnat ar avea nevoie de un guvern stabil cu care să facă treaba, nu de o majoritate chinuită la care să meargă cu căciula în mână pentru fiecare vot.
Premierul desemnat nu are nevoie să plece la drum sub semnul unui mandat limitat care să submineze grav autoritatea sa și a miniștrilor săi. Nu e greu de imaginat cum se uită funcționarii din diverse instituții la un ministru cu termen de expirare mai scurt decât al unui salam.
Florin Cîțu este cel care are nevoie de acest armistițiu pentru singurul obiectiv pe care îl are în acest moment: să păstreze puterea. Cu orice preț.
Este deja de domeniul evidenței că dl Cîțu îl sabotează din toate puterile pe Nicolae Ciucă și, implicit, îl înfruntă pe președinte, care a cerut luni, conform surselor politice, flexibilizarea mandatului dlui Ciucă, adică formarea unei coaliții de guvernare cu PSD sau cu USR.
Dacă dl Cîțu ar fi vrut să dea o șansă unui nou guvern, era suficient să facă un pas în spate, având în vedere că reprezintă el însuși principalul obstacol pentru oricare alt potențial partener. Dl Cîțu este nefrecventabil pentru oricare dintre partidele aflate acum în Parlament, din motive pe care nu le reiau. Pe scurt, a fost atât de măiastru politic încât și-a închis toate ușile și toate căile.
Deci dl Cîțu ar fi trebuit să îi lase prim-planul și libertatea de negociere premierului, cu susținere PNL pentru soluțiile găsite.
Dar dl Cîțu știe clar că din secunda în care dl Ciucă devine premier puterea domniei sale se prăbușește. Va fi părăsit și trădat fix ca Ludovic Orban după ce a părăsit Palatul Victoria, dacă nu chiar mai repede și mai dur. Și nu e vorba doar despre sine. O camarilă bolnavă de putere, în frunte cu tovarășii săi, Vîlceanu și Isar, ar pierde și ea prada.
Și atunci face tot ce îi stă omenește în putință să nu existe alt premier și să rămână interimar cât mai mult timp cu putință. Și cum poate face asta?
Exact așa cum procedează acum. Adică luând poziții radicale, complet inflexibile și inacceptabile: numai guvern minoritar, numai cum vrem noi. Ceea ce este cu atât mai aberant cu cât mai ales USR, dar și PSD ar fi dispuse să intre la guvernare.
Cum, cu ce argumente raționale să îi refuzi ca parteneri de guvernare, dar să aștepți să te instaleze la putere cu voturile lor? De ce ar face-o?
De exemplu, cum ar putea dl Ciolacu explica publicului că acum două săptămâni spunea ce mare prostie ar fi un guvern minoritar și PSD nu poate vota așa ceva? Cum ar putea primarii pesediști țepuiți la ultima împărțire de bani să creadă că povestea nu se va repeta? Și chiar să nu se repete, care ar fi prețul pentru partid în schimbul unor firimituri? Tot ce guvernul minoritar ar face bine ar fi meritul său, tot ce va face rău va fi decontat de PSD care l-a instalat.
PSD a avut în ultima perioadă o linie clară, obiectiv strategic și tactică logică. Dacă ar susține guvernul minoritar PNL ar însemna să devină noul Superman aterizat în cap.
Despre USR ce să mai spunem? Nu cred că mai trebuie argumentat de ce nu poate vota un guvern minoritar PNL.
Și nici măcar nu ar trebui să o facă. Un asemenea guvern, indiferent de cine ar fi condus, ar fi o nenorocire. De fapt, acest guvern, dacă ar trece cumva, ar fi menit unui imens jaf cu care, prin intermediul fidelilor săi, dl Cîțu să mai cumpere cu bani publici stropi de putere politică.
Dar și asta ar avea un final. Până la urmă, dl Cîțu știe că ar avea soarta lui Ludovic Orban. De aceea, nu vrea niciun fel de guvern Ciucă. Niciun fel de guvern care să nu fie condus de el însuși.
Vrea să rămână premier interimar cât o fi să fie și, dacă asta înseamnă anticipate, să fie. Calculul nu e greu: listele PNL le va face domnia sa și va avea grijă ca fiecare loc eligibil să fie pentru oamenii săi, iar guvernul său interimar va organiza alegerile.
Și atunci face praf orice început de înțelegere, îl umilește pe premierul desemnat Ciucă și îl sfidează fățiș pe președintele Iohannis, care pare tot mai neputincios. Nu că dl Iohannis nu ar merita să fie sfidat. Merită cu vârf și îndesat cât timp dl Cîțu a ajuns președinte PNL, în primul rând, ca urmare a sforțării sale. Dar cu România ce facem?
Nu cred că, din ’89 încoace, România a avut vreodată un premier mai iresponsabil și mai cinic decât dl Cîțu. S-au perindat prin Palatul Victoria și infractori, și proști, și șmecheri, și comuniști. Dar o asemenea iresponsabilitate nu știu dacă a existat.
Cât timp dictatura în interes personal a dlui Cîțu nu se va sfârși, România nu are o șansă la o guvernare decentă, chiar dacă PSD sau USR ar consimți la exercițiul sinucigaș al susținerii necondiționate. Iar această dictatură e treaba lui Klaus Iohannis.