Două sunt pagubele majore lăsate de drona care, după ce a intrat în spațiul aerian al României, a fost lăsată să iasă și să-și urmeze traseul în Ucraina: riscul asumat (de cine?) că în Ucraina poate lovi civili și inconsistența autorităților române, care au dat, din nou, un spectacol al mediocrității și neasumăriii.
Ghinionul pentru politicienii de la București, capabili de discursuri aparent corecte, atâta vreme cât nu îi angajează cu nimic, este că noul episod al dronei rusești s-a petrecut imediat după gestul provocator al Rusiei la adresa altui stat NATO, Polonia.
Spre deosebire de Varșovia, însă, unde președintele și prim-ministrul au reprezentat țara atât în fața propriilor cetățeni, cât și pe plan extern, având o poziție publică comună, coordonată, asumată de condamnare ofensivă a gestului Moscovei, președintele și premierul României au absentat și au lăsat tema doar în curtea ministrului Apărării Naționale, care a făcut mai degrabă o treabă de comunicator intern și fără forța de a poziționa țara în fața provocării rusești.
A trata episodul dronei drept un accident înseamnă aliniere cu retorica perfidă a Kremlinului și o contrazicere a aliatului din NATO, Polonia, care a vorbit răspicat despre o provocare intenționată, agresivă a Rusiei.
Așadar, România a fost anunțată în prealabil de Varșovia că Rusia nu trimite drone din greșeală în spațiul aerian al unui stat NATO, ci știe exact unde și mai ales de ce le trimite în această direcție. Și chiar dacă România nu doboară drona, în urma unei decizii asumate și explicate, a trata problema drept un accident neintenționat al Kremlinului, rezolvat natural de ieșirea dronei din spațiul aerian românesc pentru a ajunge la țintele din Ucraina, arată o poziționare mediocră, iresponsabilă și condamnând țara la registrul mic al politicii externe.
Mai mulți specialiști au arătat că testul Rusiei ar fi putut reuși și în Polonia, care a doborât un număr foarte mic de drone din total, dacă autoritățile de la Varșovia nu ar fi înțeles, transpartinic, că diplomația care asigură securitate țării este cea ofensivă și că răspunsul politic este o tehnică de descurajare în sine. Prin comparație, la București răspunsul politic a lipsit cu desăvârșire, ceea ce Moscova contabilizează ca reușită.
Într-un interviu cu istoricul Armand Goşu, acesta făcea observația că Polonia, deși dezmembrată teritorial în istorie, nu a fost înfrântă spiritual.
În ceea ce privește România, ținta este înfrângerea spirituală, de unde și succesul războiului cognitiv cu care România e țintită și în lipsa voinței politice, în primul rând, de a înainta poziția unui stat puternic. Pentru că o țară puternică nu este (doar) una apărată de NATO, mai ales atunci când nu are norme de aplicare pentru o lege care să-i permită doborârea dronelor rusești.
“Polonia a fost împărțită și Polonia a dispărut. A fost împărțită de trei ori și atunci, pentru prima data, aveam 13 ani, am stat să mă gândesc: oare cum e mai bine, să lupți cu riscul de a pierde sau să te comporți ca o slugă pentru a supraviețui politic? Concluzia a fost că trebuie să lupți, pentru că Polonia, în momentul în care a renăscut, a jucat un rol mult mai important decât cel pe care l-a avut România. (...) S-a format această convingere că nu trebuie băgată în seamă în România, că nu poate livra ceva. Mi se pare total nedrept, pentru că în momente cruciale, în ultima perioadă, ne-am mișcat corect. Deci eu cred că România ar merita mai mult", explică Armand Goșu.
Dincolo de comparația pe care o facem cu Polonia și care ține de unitatea și de puterea unei națiuni care urmărește demnitatea în istorie, Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării la Chișinău, explică în cel mai recent episod din podcastul Punctul pe știri de ce Rusia testează dronele în țări NATO. Testează unitatea și le pune la cheltuială:
“Rusia a testat mai multe linii roșii, ca să zicem că deja au apărut și bancurile astea în Ucraina. Ce văd eu este testarea capacității de reacție a NATO și părerea mea este că această capacitate de răspuns a fost sub orice critică, deoarece din 20 de drone care au intrat în spațiul aerian al Poloniei, doar trei sau patru au fost doborâte și au fost doborâte cu rachete care costă 2 milioane de euro.
În Ucraina, ieri noapte au fost lansate aproape 500 de drone, dintre care doar 30 nu au fost doborâte. Deci eficiența, randamentul Ucrainei este foarte mare și nu poți să lupți cu dronele doar folosind rachete scumpe. Sunt alte mijloace de doborâre a dronelor, mult mai ieftine și foarte eficiente. Dar asta ne dă înțeles că Polonia și NATO nu sunt pregătite pentru un război antidronă. Un război antidronă este foarte costisitor, nu poate fi extins la nivelul întregii țări, de exemplu.
Nu poți ridica de fiecare dată câte 20-30 de avioane care să urmărească dronele, să le doboare. Sunt metode de luptă radio-electronice care bruiază dronele. Aceste drone erau dotate cu cartele SIM poloneze și lituaniene și activate încă în luna iulie. Nu erau trimise în Ucraina, fiindcă în Ucraina nu le trimiți cu cartele lituaniene care nu funcționează acolo.
Eu cred că aceste acțiuni ale Rusiei se vor înteți, fiindcă Rusia vrea să semene teroare în rândul europenilor, nu e pregătită pentru război împotriva NATO, împotriva unei țări europene, dar vrea să semene teroare, pentru a-i face pe cetățenii acestor țări să ceară de la guvernele lor să nu mai sprijine Ucraina, ci să se înarmeze pentru a fi gata de un război, în cazul în care Rusia îi atacă.
Rusia, de asemenea, încearcă să testeze unitatea politică a Europei. Europa nu duce lipsă de bani sau de armament, tehnică militară. Europa duce lipsă de coeziune, de unitate politică. Îl avem pe Orban, îl avem pe Fico, pot să mai apară alții care peste noapte s-au trezit că au alte păreri.
De aceea, Europa trebuie să dea dovadă de unitate. Ați văzut declarația lui George Simion despre ce s-a întâmplat în Polonia? Parcă e scrisă de Maria Zaharova. Atunci când spui că vrem pace și înarmarea Ucrainei duce doar la escaladare, este clar că tu ești o conservă rusească. Altceva nu pot să spun în cazul ăsta”.
Problema reală nu este însă poziționarea predictibilă, în acord cu retorica Rusiei, a lui George Simion, ci răspunsul slab politic al politicienilor pro-europeni aflați la putere, care nu poate fi acuzat de incorectitudine sau pro-rusism, dar care obține un efect similar: tratarea României drept o țară mică și lipsită de ofensivă, ceea ce pentru partenerii externi înseamnă că România poate fi ocolită de la masa decidenților majori, iar intern, transmite cetățenilor că securitatea lor depinde exclusiv de NATO.
Și asta cade exclusiv în responsabilitatea decidenților politici de la București, mai ales a președintelui care și-a motivat absența din temele care țin de guvernare prin faptul că politica externă, de pildă, e în atribuțiile sale, nu deficitul și economia.
Totuși, dacă președintele României nu a avut vreme de două zile o reacție, fapt notat și la Bruxelles, și la Washington, și la Moscova, președintele Comisiei Europene a considerat agresivitatea Moscovei privind inclusiv România o problemă serioasă, la fel ca șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Problema reală nu e că România nu a doborât drona, am văzut că nici Polonia nu a reușit să doboare prea multe, ci lipsa de asumare și de claritate politică și instituțională, percepția că România e absentă din deciziile majore și așezată în registrul mediocru. Mai mult, testul e că și o amenințare potențială la adresa securității României devine prilej de polarizare, în absența unei asumări instituționale reale. Or, suntem în acea perioadă a istoriei în care voința politică ține statele la masa deciziilor, nu poziția geografică.