Franța a avut, în mai puțin de doi ani, cinci prim-miniștri, o performanță politică greu de egalat. Acum, Parlamentul francez – extrem de divizat după decizia președintelui de a convoca alegeri anticipate – se zbate să producă o majoritate capabilă să adopte bugetul.
La toate acestea s-a adăugat o grevă generală joi, convocată de sindicatele care se opun propunerilor bugetare anterioare.
Unii francezi au fost iritați să afle că haosul lor politic stârnește râsete… în rândul italienilor. Ziarele din Roma și Torino au arătat o clară „gioia maligna” (bucurie răutăcioasă), relatând evenimentele recente.
- „Blocăm tot”: Proteste masive în Franța, sute de arestări, autobuz incendiat și magazine baricadate de frică (Foto & Video)
- Franța, blocată de proteste: Peste un milion de oameni pe străzi, violențe în mai multe orașe (Video) Bancă atacată la Paris
Umilința fostului premier François Bayrou, avertismentele privind explozia datoriei externe și perspectiva ca economia franceză să aibă nevoie de ajutorul FMI – toate au fost subiecte de ironii, observă jurnaliștii BBC.
Dar, mai presus de toate, s-a remarcat pierderea de strălucire a președintelui Emmanuel Macron. „Unde îi este acum grandoarea?” întreba Il Messaggero.
- Macron a numit un nou premier. Bugetul pe 2026 și protestele, primele teste pentru Sébastien Lecornu
Povara datoriei și riscul FMI
Costul datoriei e estimat anul acesta la 67 de miliarde de euro - mai mult decât cheltuielile tuturor ministerelor, cu excepția Educației și Apărării.
Prognozele arată că, până la finalul deceniului, suma va ajunge la 100 de miliarde de euro anual.
Agenția de rating Fitch a retrogradat, vinerea trecută, ratingul Franței, ceea ce ar putea scumpi împrumuturile Guvernului și reflectă îndoieli tot mai mari privind stabilitatea țării și capacitatea sa de plată.
Posibilitatea de a apela la FMI sau la intervenția Băncii Centrale Europene nu mai pare o fantezie.
Și toate acestea se petrec pe fundalul unor frământări globale: război în Europa, retragerea americanilor, ascensiunea populismului.
Miercurea trecută a avut loc o zi de protest național organizată de gruparea „Bloquons Tout” („Blocăm Tot”), preluată de extrema stângă, dar cu impact redus, cu excepția câtorva confruntări vizibile pe stradă.
Un test mai mare a venit loc ieri, cu manifestații de amploare organizate de sindicate și partidele de stânga împotriva planurilor Guvernului.
„În acest moment critic, când însăși suveranitatea și libertatea Europei sunt în joc, Franța se găsește paralizată de haos, neputință și datorie”, a rezumat analistul politic Nicolas Baverez, citat de BBC.
Macron insistă că poate scoate țara din impas, dar mai are doar 18 luni din al doilea mandat.
Unii cred că atuurile Franței - bogăția, infrastructura, reziliența instituțională - o pot salva. Dar există și scenariul opus: o slăbire permanentă, pradă extremiștilor de stânga și de dreapta, „noul bolnav al Europei”.
Tensiunile cu premierii
Totul își are originea în dizolvarea dezastruoasă a Adunării Naționale, decisă de Macron în vara lui 2024. Departe de a consolida guvernarea, noul Parlament s-a împărțit în trei blocuri: centru, stânga și extrema dreaptă.
Niciun grup nu putea forma un guvern funcțional, pentru că celelalte două se uneau imediat împotriva lui.
Michel Barnier și apoi François Bayrou au rezistat doar câteva luni ca premieri, ambii căzând în fața unei dileme esențiale: cum ar trebui statul să-și gestioneze veniturile și cheltuielile.
Bayrou, centrist în vârstă de 74 de ani, a făcut din datoria externă - care se ridică acum la peste 3.000 de miliarde de euro, adică 114% din PIB - o temă centrală. El voia să stabilizeze rambursările prin tăieri de 44 de miliarde în bugetul pe 2026.
A fost demis după ce stânga și extrema dreaptă au votat împreună o moțiune de cenzură. În plus, mulți alegători erau ostili ideilor sale, precum desființarea a două sărbători legale pentru a finanța apărarea.
Ca soluție de urgență, Macron a apelat la un apropiat: Sébastien Lecornu, 39 de ani, normand discret, devenit confident la discuții nocturne cu whisky la Élysée.
„Sunt convins că e posibil un acord între forțele politice, respectând convingerile fiecăruia”, a spus Macron după numirea lui.
„Cu Lecornu, practic Macron este premierul. Cei doi sunt, în esență, unul și același”, a comentat economistul Philippe Aghion, citat de BBC.
Sarcina herculeană a lui Lecornu
Macron îi cere lui Lecornu să schimbe direcția: după ani de apropiere de dreapta, acum vrea o înțelegere cu stânga, mai precis cu Partidul Socialist. Conform legii, premierul trebuie să prezinte un buget până la jumătatea lui octombrie, care să fie adoptat până la sfârșitul anului.
Singura aritmetică posibilă: alianța centriștilor cu moderații de stânga și dreapta - adică PS și Republicanii (LR).
Dar fiecare concesie făcută unora riscă să-i alunge pe ceilalți.
Socialiștii cer reducerea țintei de scădere a datoriei, taxarea marilor antreprenori și anularea reformei pensiilor din 2023.
Aceste idei sunt inacceptabile pentru Republicani (LR), care amenință să voteze împotriva oricărui buget ce le include. Patronatul MEDEF a anunțat chiar „manifestații de masă” dacă soluția va fi creșterea taxelor.
Pe deasupra, apropiata plecare a lui Macron face puțin probabil ca cineva să facă vreo concesie. În martie sunt alegeri municipale, iar în mai 2027 prezidențiale.
La extreme, RN și LFI vor striga „trădare” la cel mai mic semn de compromis.
Astfel, Lecornu are o sarcină herculeană: în cel mai bun caz, un compromis fragil, cu un buget trunchiat și semnale negative pentru piețe. În cel mai rău caz, eșec și încă o demisie de premier.
Scenariul apocaliptic al lui Macron: o nouă dizolvare, alte alegeri, eventual câștigate de Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen. Sau chiar propria sa demisie, cerută deja de unii.
Conjuncția mai multor crize
Desigur, se poate adopta și o notă mai puțin catastrofală. Franța a trecut prin crize și a supraviețuit. Unii chiar văd lucruri de admirat.
„Fundamentele economiei franceze, inclusiv balanța import-export, rămân solide. Șomajul e tradițional mai mare decât în Marea Britanie, dar nimic dezastruos. Avem un nivel ridicat de creare a firmelor și o creștere mai bună decât Germania”, susține fostul lider LR Jean-François Copé.
Economistul Philippe Aghion spune și el: „Nu suntem pe punctul de a ajunge ca Grecia. Iar ceea ce a spus Bayrou despre datorie a fost un semnal de trezire eficient.”
Dar alții consideră aceste afirmații prea optimiste.
„Nu putem exclude ipoteza unei intervenții FMI. E ca un dig care pare solid, toți stau pe el, dar marea sapă dedesubt, până într-o zi când se prăbușește brusc”, avertizează economistul Philippe Dessertine.
La care Françoise Fressoz, de la Le Monde, adaugă: „Am devenit cu toții dependenți de cheltuieli publice. Jumătate de secol, guvernele de stânga și dreapta au cumpărat în acest fel pacea socială. Acum, sistemul s-a epuizat, dar nimeni nu vrea să plătească prețul reformelor.”
Ce se întâmplă în Franța este o conjuncție de crize simultane - politică, economică și socială - ceea ce face momentul atât de semnificativ.
„E ca o piesă de teatru de neînțeles, jucată în fața unei săli goale”, notează sociologul Jérôme Fourquet.
Alegătorilor li se spune că datoria e o chestiune de viață și de moarte, dar mulți nu cred sau nu văd de ce ei ar trebui să plătească.
Peste toate planează un om care a venit la putere în 2017 cu promisiuni de reconciliere între stânga și dreapta, capital și muncă, creștere și justiție socială, eurosceptici și euro-entuziaști.
Comentatorul Nicolas Baverez a tras o concluzie devastatoare în Le Figaro: „Emmanuel Macron este adevărata țintă a sfidării populare și poartă întreaga responsabilitate pentru acest naufragiu. Ca toți demagogii, a transformat țara noastră într-un câmp de ruine.”
G.P.