De ce am putea rata intrarea în Schengen. Costul șmecheriei și al minciunii. UPDATE Drept la replică

De ce am putea rata intrarea în Schengen. Costul șmecheriei și al minciunii. <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Drept la replică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aderarea României la Spațiul Schengen este un deziderat cât se poate de normal și de legitim. Și niciodată nu am fost mai aproape de îndeplinirea acestui obiectiv, din momentul în care Germania și-a dat public acordul.

Olanda, după cum a explicat europarlamentarul REPER Dragoș Pîslaru la Europa FM, nu și-ar fi asumat să rămână singura care se opune, deci calea era larg deschisa.

Condiția era adoptarea până la finalul anului a legilor Justiției, în formula care trebuia să corecteze aberațiile perioadei Dragnea.

Dacă proiectele și dezbaterile arătau bine, cu siguranță că CE nu ar mai fi cerut, prin vocea comisarului pentru Justiție, Didier Reynders, avizul Comisiei de la Veneția.

Când dna Vera Jourova a legat ridicarea MCV, implicit accederea în Schengen, de adoptare legilor până la finalul anului, nu cred că avea cum să includă în calendar acest aviz. Dar nici nu cred că anticipa cum vor arăta proiectele și cum vor decurge dezbaterile.

ADVERTISING

Sesizarea Comisiei de la Veneția a fost obținută de USR și, da, demersul putea fi unul pur electoral, care să încerce să blocheze obținerea de către actuala putere a unui succes major.

Dar legile arată cu adevărat rău, și de asta până la urmă s-a prins și Comisia Europeană. Mai ales că forma inițială pe care își dăduse un aviz de principiu a fost făcută praf.

Ca să obțină trecerea rapidă a proiectelor, ministrul Predoiu a acceptat să elimine din ele chiar prevederile reformiste ale variantei inițiale pusă în discuție de însuși ministerul Justiției, o variantă inițială chiar bună.

Ecuația a fost simplă. Majoritatea din CSM este coordonată cu PSD prin, spun surse politice, fosta judecătoare CCR, actuala deputată PSD, Maya Teodoroiu, care a și condus negocierile PSD cu PNL pe capitolul Justiție. Dacă avizul CSM pe proiect nu era pozitiv, PSD nu vota legile, deci nu puteau fi adoptate în timp.

Așa că proiectul a inclus cele mai multe dintre dorințele majorității CSM, iar cele care totuși au mai rămas pe dinafară au fost preluate de PSD ca amendamente introduse în Parlament.

Dincolo de detaliile despre care am scris deja, problema de fond a acestor proiecte este că întăresc grotesc puterea unui grup restrâns, majoritatea din secția de judecători a CSM, elimină orice formă de obiectivitate în promovări și în numirile la conducerea instanțelor, lasă judecătorii sclavi pe plantația șefilor aleși de CSM.

Inspecția judiciară este doar fățuită, nicidecum reformată. CSM rămâne dinozaurul toxic, dar membrii lui capătă mai multe beneficii personale.

Una peste alta, independența judecătorului este subminată chiar mai mult decât în legile lui Dragnea.

Iar felul în care decurg dezbaterile în Parlament este șocant asemănător cu dezbaterile din comisia Dragnea. Viteza aceasta este bătătoare la ochi, ridică suspiciuni rezonabile.

Singur că intrarea în Schengen este un obiectiv important, nu numai pentru vacanțele românilor, ci și pentru economie. Evident că președintele Iohannis are nevoie de ea ca de aer ca să pună ceva pe masa românilor tot mai săraci, mai dezamăgiți, mai trădați.

Dar mai important este să avem legi ale Justiției bune, corecte, care să facă primul pas spre vindecarea și recredibilizarea actului de justiție.

Indiferent de obiectivele politice ale USR, care pot sau nu să fie legitime, legile justiției în forma actuală sunt periculoase și da, din păcate, este din nou necesar arbitrajul Comisiei de la Veneția.

Este foarte posibil ca în aceste condiții să ratăm din nou aderarea la Schengen. De ce? Pentru că din nou am încercat să fim șmecheri, să păcălim. Iar situația generală, poziția noastră esențială geopolitic, ne-a dat cumva convingerea că UE se va face că nu vede.

Da, standardele europene au scăzut mult, grijile sunt altele, dar nici nu puteau ajunge atât de jos încât proiectele legilor Justiției să devina acceptabile cu încălcarea tuturor principiilor.

Așa că dacă România va rata din nou, se va întâmplă pentru aceeași abordare șmecheră, pentru aceeași credință că fraierii de la Bruxelles nu se vor prinde.

În urma publicării articolului de mai sus, dna deputat Maya Teodoroiu a trimis la redacție următoarele precizări:

„Întrucât amintiți numele meu, vă comunic pe această cale, următoarele:

- în ceea ce mă privește, „sursele politice" pe care le menționați vă mint, ceea ce pentru un jurnalist este grav, aceasta însemnând că dvs. le preluați și vă mințiți cititorii;

- nu cunosc nimic despre vreo coordonare între „majoritatea din CSM și PSD" în procesul elaborării și dezbaterii acestor legi și, cu atât mai mult, nu am vreo implicare în ceea ce afirmați (sau mai degrabă acuzați) dvs. că ar exista;

- nu am „condus negocierile PSD cu PNL pe capitolul Justiție". Dacă vă referiți cumva la negocierile pentru formarea guvernului, în toamna anului trecut, care au privit, cum era firesc, și capitolul „Justiție”, vă anunț (și acest lucru putea fi ușor verificat de dvs., discutând cu oricare participant) că am fost membru al echipei de juriști ai PSD, alături de alți doi colegi, care au discutat cu juriști ai PNL și UDMR, aspecte privind prioritățile în domeniul justiției.

Amendamentele mele sau cel puțin punctele de vedere pe care le-am susținut în cadrul Comisiei speciale privind legile justiției, până acum, au în vedere și chestiuni menționate de dvs. – anume faptul că legile pot fi îmbunătățite, în mod evident, din rațiuni interne – susțineri ale magistraților înșiși și ale instituțiilor sistemului judiciar, dar și externe – imperative legate de recomandările MCV, de aderarea României la spațiul Schengen  sau de îndeplinirea unor jaloane din PNRR.

Dacă mai legați în mod mincinos sau calomnios numele meu de înțelegeri subterane sau ale tipuri de acțiuni care îmi sunt străine și care, așa cum le prezentați dvs., ar fi de natură să ducă la compromiterea unor șanse sau angajamente externe ale României, voi acționa pe toate căile legale pentru a stabili adevărul și a vă obliga să vă informați cel puțin neutru cititorii.

Simona-Maya Teodoroiu”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇