Suntem în plin război. Rusia a invadat Ucraina, trimițându-și trupele pe teritoriul unui stat suveran.
Adevărul despre Rusia lui Putin a ieșit la iveală chiar și pentru cei mai îndoctrinați și înverșunați critici ai Occidentului, ai capitalismului, Ucrainei, SUA, NATO, UE, democrației liberale etc., care s-au străduit până în ultimul moment, de multe ori la limita ridicolului sau dincolo de ea, să ne convingă că Vestul este de vină pentru acest conflict, iar Moscova este pașnică.
Rusia a fost și este un agresor, condusă de regimuri mincinoase, criminale, înapoiate, expansive și sfidătoare la adresa regulilor și ordinii de drept internațional, regimuri care au promovat, inclusiv în epoca modernă, cultura dreptului forței înaintea forței dreptului, adică inversul culturii liberale occidentale.
Ar fi poate o discuție interesantă de ce a ratat Rusia întâlnirea cu liberalismul și modernitatea politică, apoi de ce nu a reușit să depășească eșecul Uniunii Sovietice în 1989-1991 (așa cum au trecut, în 1945, Germania peste prăbușirea celui de-al Treilea Reich sau Japonia peste epoca imperială militaristă, reușind democratizarea și liberalizarea regimurilor lor politice), dar nu este momentul să o dezvoltăm acum și aici.
Cu toate naivitățile pacifiste, ipocriziile și tăcerile încărcate de complicitate ale susținătorilor (intelectuali sau nu) ai stângii neomarxiste și ai dreptei naționaliste neolegionare, care își maschează cu greu ura la adresa Occidentului și ordinii liberale -această ură comună unește neomarxismul cu neofascismul-, iată că Vladimir Putin le-a sfărâmat aseară iluziile ideologice atât „tovarășilor”, cât și „camarazilor” exaltați de la noi, care își construiseră în ultimul timp platforme contestatare și radicale anti-sistem, bazate pe o rusofilie explicită sau implicită, pe care acum nu știu cum s-o mai ascundă. Rusia a invadat de facto Ucraina.
Am ascultat discursul delirant de la Kremlin, dominat de dorința întoarcerii timpului înapoi, de revanșă și de „roata istoriei”.
Aceeași distorsionare diabolică a realității, aceeași obsesie a istoriei nedrepte, a liderului misionar chemat să corecteze trădările puterilor străine și vecinilor, inechitățile și suferințele poporului său.
Ucraina a fost negată, practic, ca stat suveran, care ar trebui să beneficieze de prevederile dreptului internațional. A fost prezentată ca un construct sovietic artificial, ca un cadou al Rusiei bolșevice către un popor nerecunoscător, numai bună de devorat dacă are aspirații occidentale, democratice și liberale.
Toți ideologii revoluționari și dictatorii au operat cu istoria ca instrument ideologic și „argument” al agresiunii armate, distopiilor revoluționare sau represiunii totalitare. Este valabil pentru Marx, Lenin, Hitler, Mussolini, până la Béla Kun sau Miklós Horthy, Zelea Codreanu, Antonescu sau Ceaușescu, respectiv tristele figuri ale apologeților acestora din vremurile noastre.
Toți s-au crezut chemați să repare nedreptățile istoriei, provocând în realitate mai multă dramă, suferință, crimă și nedreptate în rândul popoarelor lor decât realitățile (de acord, imperfecte) ale democrațiilor liberale occidentale pe care le-au contestat.
Nu am nicio îndoială că Rusia va pierde, pe termen lung, războiul din Ucraina, așa cum au pierdut toți agresorii atunci când succesorii lor politici au făcut bilanțul final al războiului.
Câștigarea sau pierderea unui război nu se rezumă la capacitatea de a-ți instala o divizie de tancuri pe teritoriul unei țări care te urăște și în contextul unei lumi care te blamează. Nu te vei bucura de niciun fel de beneficii. Întrebarea este dacă vei simți sau nu povara sancțiunilor și vei plăti sau nu „prețul greu” de care se tot vorbea. Aici începem să avem dubii.
Rusia și rușii nu au nimic de câștigat de pe urma invadării Ucrainei. Nici resurse, nici cine știe ce teritoriu strategic, nici prestigiu internațional.
Fac doar rău poporului ucrainean și blochează drumul Ucrainei spre Occident. Conducătorii Rusiei post-Putin din 2030, de exemplu (sau chiar mai repede), vor evalua ca fundamental greșite deciziile actuale ale Kremlinului și, atunci când vor dori să reînnoade legăturile cu Occidentul și să facă din nou afaceri bune cu Vestul, vor da înapoi în privința Ucrainei.
Dar deocamdată Rusia este în Era Putin și nu se întrevede o schimbare în viitorul apropiat. Trebuie așadar să luăm lucrurile așa cum sunt acum și să găsim soluții pentru acest context, nu pentru cel din deceniul următor.
Europa este, din nou, în cumpănă. Rusia a declanșat războiul împotriva occidentalizării spațiului est-european și ordinii de securitate post-Război Rece. Trebuie să privim înainte, nu înapoi, și să înțelegem dacă și ce mai este de făcut acum, după ce agresiunea s-a produs. Erau niște angajamente năpraznice de îndeplinit, în eventualitatea invaziei. Invazia s-a produs.
Primele semnale ale Vestului, după invadarea Ucrainei, sunt timide și ezitante – nici vorbă de „sancțiunile devastatoare” la adresa Rusiei de care se vorbea acum câteva zile. Ba mai mult, citesc undeva o știre care sper să fie falsă, că SUA se gândesc să impună ceva sancțiuni economice în relația cu cele două regiuni separatiste. Nefericită ieșire publică. Probabil va fi infirmată curând, ca și cea cu „incursiunea minoră”.
Alte voci spun să mai stăm, să mai așteptăm, să vedem dacă tancurile se vor pune în mișcare dincolo de cele două așa-zise „republici populare” Donețk și Lugansk, unde Rusia ar fi fost oricum prezentă demult. Încântătorul ministru de Externe al Rusiei se plânge deja că nu mai apucă să o vadă odată pe „mama sancțiunilor”, cu care îi tot sperie Occidentul de ceva vreme încoace.
Cu alte cuvinte, în acest scenariu de coșmar, execuția Ucrainei ar fi „perfectă”. Ciuntită teritorial de Rusia și nesusținută de Occident. Dacă Ucraina își va apăra militar teritoriile care îi aparțin, Rusia va spune că „Ucraina este agresorul”, iar „Kievul atacă două țări independente și armata rusă, chemată de acestea în ajutor”, pentru a le garanta securitatea.
Ucraina europeană este în fața celui mai greu moment al scurtei sale istorii post-sovietice. I s-a întins capcana invaziei și a războiului, în care victima poate fi brusc prezentată ca agresor, iar călăul se poate plânge că este atacat.
Cu siguranță nu aș vrea să fiu în pielea președintelui Zelenski și, sincer să fiu, nici nu aș ști ce sfat strategic, politic sau moral să dau acum. Să lupte în Donbas? Vin rușii peste ei până la Kiev și nu îi ajută nimeni!
Să nu lupte? Sunt praf și pulbere, se vor face de râs că nu sunt în stare nici măcar să schițeze un gest ca să-și apere țara, iar rușinea trădării armatei ucrainene din Crimeea (2014) va reveni pe buzele tuturor.
Tragedia Ucrainei se desfășoară așadar sub ochii noștri, exact după versificația cinică și grobiană a conducătorului Rusiei, recitată recent – „Îndură, frumoasa mea, îndură!...”
Dar aceasta nu este o provocare teribilă doar pentru Ucraina. Este și cumpăna Europei, a Occidentului, a ordinii de securitate și a lumii libere pe care mai dorim, mai știm, mai putem -sau nu- să o apărăm cu adevărat. Dacă sancțiunile eșuează, nu Rusia, ci Occidentul și noi înșine vom plăti un preț foarte greu: o nouă ordine de securitate europeană, așa cum sigur nu ne va plăcea.
După încheierea acestui articol, scris la cald, în dimineața de după decizia de invadare a Ucrainei, încep, în sfârșit, să apară declarațiile hotărâte ale liderilor occidentali. Să sperăm că vor apărea și deciziile lor concrete, adică sancțiunile dure la adresa Rusiei. Voi reveni în perioada următoare pe această temă, când ne va fi mai clar dacă s-a putut parcurge drumul de la vorbe la fapte.