Cum ne alungăm copiii din țară. Mediocritatea, obiectivul ministrului Cîmpeanu

Cum ne alungăm copiii din țară. Mediocritatea, obiectivul ministrului Cîmpeanu

Ministrul Educației este un bun constatator. A constatat doct problemele mari care există în privința corecturii la examenele naționale. După care a promovat mediocritatea ca soluție.

La Bacalaureat, din 49.000 de note contestate, doar 2.700 nu au fost modificate. Restul au fost mărite sau micșorate în unele cazuri chiar semnificativ. La Evaluarea Națională, din 21.800 de cotestații, 90% au dus la modificarea notei. Deci numai 10% din notele contestate au fost corecte.

Acesta este însă doar vârful aisbergului. Pentru că au contestat doar cei care și-au asumat și riscul unei scăderi de notă. Unii nu au avut curaj, alții și-au făcut cruce pentru o notă mai mare decât așteptările și poate peste valoarea reală a tezei.

Deci notele necontestate nu sunt neapărat corecte. Ba aș zice că este foarte probabil ca proporția notelor greșite necontestate să fie egală cu aceea pe care o vedem în cazul celor contestate.

ADVERTISING

În conditi normale, da, este poate firesc ca acela care contestă să se poate trezi și cu o notă mai mică. Și prin condiții normale înțeleg un procent inversat al admiterii contestațiilor, adică modificarea notei să fie o excepție, nu regula. Asta ar însemna prezumția unei note inițiale corecte.

Dar rezultatul contestațiilor arată că prezumția, bazată pe un procent covârșitor de admiteri, este de notă incorectă.

Deci elevul poate avea încredere că nota pe care a primit-o e corectă? 90% NU. Dar dacă mai vrea o verificare, riscul este numai al lui, adică riscul unei note mai mici în care de ce ar avea mai multă încredere? Dacă prima notă era, totuși, cea corectă?

Ministrul constată, candidații rămân cu riscul, neîncrederea și frustrarea. Iar notele acestea nu sunt de palmares decât în cazul celor pentru care Bacalaureatul nu contează ca notă de admitere la facultate. Pentru restul înseamnă nota de admitere în liceu/facultate.

Ce lecție le predă școala copiilor? A nesiguranței, a incorectitudinii, a arbitrariului. Și apoi ne mirăm că pleacă pe capete, în general cei mai buni, unde văd cu ochii și nu se mai întorc în țara unde nici măcar siguranța că au fost corect notați la Bac nu o au.

Ministrul constată și promite măsuri severe. Așa, și? În locul celor eliminați vor veni alții la fel, pentru că problema e structurală.

Pe de-o parte, sistemul românesc de educație nu are o standardizare a evaluării. În loc să facă teze naționale, ministrul a scos tezele cu totul. E mai simplu.

În loc să lucreze intens cu profesorii sistemul de notare, le-a dat mână liberă totală să facă ce vor după cum poate fiecare. În loc să tindă spre o egalizare a modalității de evaluare, dl ministru elimină aproape cu totul reperele.

Și, mai mult decât atât, accentuează diferențele, intenționând să elimine notele din școală din nota de admitere la licee. O admitere pe care fiecare liceu să o poată organiza fix după cum îl taie capul, cu subiecte proprii, corectură proprie după propriile standarde și metode pentru elevi care nu au fost pregătiți pentru ele decât dacă, desigur, vor face meditații cu profesorii din școlile respective.

Domnul ministru vrea un învățământ mediocru, conform propriilor declarații:

„Școala trebuie să asigure un nivel de minimum nota 7, cu ceea ce înveți la școală, fără teme și fără meditații. (...) Despre meditații, pot să vă spun următorul lucru. În orice stat al acestei lumi, este normal pentru un părinte să-și dorească să investească în educația propriului copil, să investească pentru performanță, pentru nota 10. Nu ar trebui să se întâmple acest lucru pentru note medii de 7, de exemplu”.

Adică școala românească trebuie să garanteze doar mediocritatea. Cine vrea 10 nu are mari șanse să soluţia găsească la școală, pentru că ministerul nici nu își propune asta. Cine vea 10 trebuie să-l plătească, după dl ministru. Și daca nu are bani? Ghinion!

Nu, dle ministru, școala ar trebui să îi ofere șansa la 10 fără meditații la evaluări naționale. Să depindă doar de elev și de munca lui dacă ia 5, 7 sau 10, deci în ce măsură a valorificat șansa la 10 oferită de școală.

Evident că nu e așa acum, dar spre asta ar trebui să tindeți, acesta ar trebui să fie obiectivul, nu mediocritatea.

Și pentru asta ar trebui ca fiecare elev, din fiecare școală, să aibă acces online la ceea ce predă un profesor de top, pe orice dispozitiv cât de prăpădit cu care să se suie în vârful unui copac pentru semnal. Asta ar fi o școală care oferă șanse egale tuturor și nu lasă pe nimeni în urmă. Asta ar fi școala ministrului Miclea. Școala ministrului Cîmpeanu își propune 7 și meditații până la 10.

Pentru aceasta viziune, dl Cîmpeanu este complet descalificat nu doar ca ministru, ci și ca profesor.

Dacă vrea o evaluare corectă, dl ministru ar putea să creeze un corp de corectori pentru examenele naționale. Antrenați, pregătiți și care tot anul, între examene, să bată țara în lung și în lat școlind profesorii și elevii despre exigențele examenului.

Cine corectează acum? Adesea profesori cu puțină experiență, la început de carieră, care au nevoie de bani sau să-și pună în CV această participare. Nu sunt rău intenționați, dar atâta pot, atât au fost instruiți.

Dar dl Cîmpeanu alege calea simplă, a cosmetizării cu procente bune. Chiar dacă uneori se contrazice singur.

Pe de-o parte, a declarat învățământul online un eșec total, o calamitate, pe de altă parte, se laudă că acest învățământ calamitat, acest eșec total a produs cele mai bune rezultate la Bac din ultimii 10 ani. E ceva ilogic între premisă și rezultate prezentate de aceeași persoană?

Cel mai rău nu e că avem un învățământ în ruine. Cel mai rău e că nu există niciun dram de viziune pentru reconstrucție adecvată la lumea de azi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇