Secretarul american al Apărării (sau mai degrabă al Războiului, cum se autointitulează) pare mai puțin interesat să fie de partea lui Dumnezeu decât să insiste că Dumnezeu e de partea lui.
„Diavolul folosește și Scriptura ca să-și atingă scopul”, a scris William Shakespeare în „Neguțătorul din Veneția”. După cum am văzut în ultimele săptămâni, la fel poate face și Pete Hegseth, scrie în The Atlantic Peter Wehner, cercetător senior la Centrul de Etică și Politici Publice din Washington, cel care a redactat discursurile pentru George W. Bush.
La sfârșitul lunii trecute, în timpul primului serviciu religios creștin de la Pentagon de la începutul războiului din Iran, Hegseth a prezentat conflictul ca fiind în esență de natură religioasă și spirituală. Accentul remarcilor sale a căzut mai puțin pe dreptatea părții noastre în război, cât pe necesitatea de a aplica fără milă răzbunare și durere celeilalte părți.
Hegseth a invocat Psalmul 18, în care regele David spune că nu s-a întors de la luptă până când dușmanii săi n-au fost „nimiciți”. Dușmanii săi „au strigat după ajutor, dar nu a fost nimeni care să-i salveze”. Hegseth a citit pasaje în care David se bucură că „i-a zdrobit mărunt ca praful de vânt” și „i-a aruncat ca mocirla de pe străzi”.
Hegseth a citit și o rugăciune compusă de un capelan, bazată pe Psalmii Imprecatori, prin care se cerea „violența copleșitoare a acțiunii lui Dumnezeu împotriva celor care nu merită milă”.
El s-a rugat ca „fiecare lovitură să-și găsească ținta asupra dușmanilor dreptății”. A cerut ca Dumnezeu să le „zdrobească dinții celor necredincioși”. Prin „explozia mâniei Sale”, a spus el, Dumnezeu să „lase răul să piară”.
Cel Atotputernic ar trebui să "își reverse mânia împotriva celor care plănuiesc lucruri deșarte și să-i sufle ca pe pleava în vânt". Hegseth l-a implorat pe Dumnezeu să facă astfel încât "răul să fie alungat și sufletele rele să fie trimise condamnării veșnice pregătite pentru ele".
Bărbatul care se autointitulează secretar de război și-a încheiat rugăciunea cerând "aceste lucruri cu încredere îndrăzneață în numele puternic al lui Iisus Hristos, rege peste toți regii. Amin".
Așadar, secretarul Apărării, Hegseth, se roagă pentru "violență copleșitoare" și "lipsă de milă" în "numele puternic al lui Iisus Hristos", prințul Păcii, subliniază Wehner.
În numele Domnului, dar contrar învățăturilor Lui
După cum i-a spus Ronit Stahl, istoric al capelaniei militare, lui Greg Sargent de la The New Republic, "este extrem de neobișnuit ca ofițerii de rang înalt sau liderii militari civili să savureze uciderea și violența în numele lui Dumnezeu ca pe o datorie religioasă".
Dar Hegseth este diferit. Luna trecută, el a declarat că Statele Unite "nu vor avea pace, nu vor avea milă pentru dușmani", ceea ce ar constitui o crimă de război atât în conformitate cu dreptul internațional, cât și cu codurile militare americane.
Asta în timp ce Trump, la rândul său, a amenințat că-i va trimite pe iranieni “înapoi în Epoca de Piatră, acolo unde le e locul". "Tot Iadul se va pogorî peste ei. Slavă lui Dumnezeu", a scris el, în weekendul de Paștele catolic. Apoi, a amenințat că "o întreagă civilizație va pieri în seara asta și nu va mai fi readusă niciodată."
În cele din urmă, Trump a dat înapoi; o întreagă civilizație nu a pierit, dar nimeni nu se poate îndoi de indiferența autentică a lui Trump față de normele și legile conflictelor armate care, oricât de imperfecte, își propun să limiteze cele mai grave abuzuri.
Când a fost întrebat la începutul acestui an dacă există limite ale puterilor sale globale, el a răspuns: "Da, există un lucru. Propria mea moralitate. Propria mea minte. Este singurul lucru care mă poate opri."
Hegseth și Trump caută o acoperire teologică
Din punct de vedere teologic, sunt multe aspecte de deslușit în ce-l privește pe Hegseth, consideră Peter Wehner, demontându-i discursul cu tente religioase. El analizează apelul lui Hegseth la Psalmii imprecatori, care îl cheamă pe Dumnezeu să lovească cu calamități și distrugeri asupra dușmanilor.
Acești psalmi sunt rugăciuni emoționante, în vocea celor disperați și neputincioși și sună foarte diferit atunci când sunt recitați de cei aflați la conducerea celei mai impresionante forțe militare din istorie. În acești psalmi, Dumnezeu, nu oamenii, este rugat să execute judecata. Psalmii imprecatori exprimă, în general, o dorință profundă de dreptate, cu răzbunarea pusă în mâinile Domnului, eliberându-ne de nevoia mistuitoare de a ne răzbuna singuri, precizează autorul.
Psalmul 18 nu este un psalm de imprecație. În el, David își prezintă propria poveste, relatând despre distrugerea dușmanilor săi și acordându-I lui Dumnezeu meritul pentru că a făcut-o posibilă. Invocarea Psalmului 18 de către Hegseth transmite mesajul că acțiunea militară este o expresie a voinței divine și că atacul asupra Iranului constituie un război sfânt.
Invocarea Scripturii și aluziile la anihilarea totală a inamicului arată că Hegseth, Trump și susținătorii lor, în special creștinii fundamentaliști și evanghelici, caută o acoperire teologică pentru a justifica lovirea infrastructurii energetice a Iranului, ceea ce ar putea duce la moartea în masă a civililor. Zonele urbane ar putea deveni nelocuitabile, forțând milioane de oameni să fugă.
Trump nu a făcut încă aceste lucruri și poate că nu le va face niciodată. Dar președintele și secretarul său al Apărării justifică deja asemenea acțiuni, în cazul în care decid să o ia pe această cale. Vor să arate lumii și poate să se asigure singuri că Dumnezeu e de partea lor. Că uciderea civililor nu este doar acceptabilă, ci și un act de supunere dreaptă, arată autorul.
Ce scrie în Biblie și ce vor Hegseth și Trump
În toată această dezbatere se ascunde o dispută interpretativă complicată, menționează Wehner.
Niciunul dintre cercetătorii Bibliei, în ciuda altor dezacorduri pe care le au, nu vede războiul sfânt ca fiind o normă. Acest lucru ar trebui să fie evident în special pentru cei care pretind că îl urmează pe Iisus, care le-a spus să-i iubească pe vrăjmașii săi și să se roage pentru cei ce îi prigonesc. Predica de pe Munte este, de fapt, o repudiere a eticii cuceririi.
Când Petru și-a scos sabia în Grădina Ghetsimani, în noaptea arestării lui Iisus, acesta i-a spus: "Pune-ți sabia la loc, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri." Iisus a afirmat un lucru șocant: Împărăția pe care o inaugura nu este întemeiată prin sabie. Totuși, Hegseth s-a rugat ca "fiecare lovitură să-și atingă ținta".
Practic, toți cei din diversele tabere interpretative ale creștinismului ar susține că este o interpretare greșită gravă a Scripturii să se considere că psalmii imprecatori susțin masacrarea nevinovaților din zilele noastre.
Oameni serioși și atenți s-au certat pe marginea acestor probleme, care i-au frământat timp de milenii pe creștini și evrei. Însă Hegseth, Trump și mulți dintre adepții lor fundamentaliști și evanghelici par mai puțin interesați de interpretarea textuală decât de căutarea validării scripturale pentru setea lor de sânge.
Par hotărâți să găsească texte în Biblie pentru a-și justifica pasiunile întunecate, predilecțiile emoționale și psihologice. Ei cred ceea ce cred, complet separat de Biblie; utilitatea acesteia este de a afirma ceea ce intenționează deja să facă. Hegseth și vesela sa ceată de războinici sfinți nu sunt interesați să fie de partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă insistă că Dumnezeu este de partea lor.
Aceasta este o ispită constantă, iar a ceda în fața ei se termină aproape întotdeauna prost, subliniază autorul.
La nivel individual, există ceva destul de trist la oamenii ale căror vieți sunt alimentate de ură și răzbunare, care par mereu neliniștiți și pentru care pacea interioară și mulțumirea calmă par întotdeauna inaccesibile. Ei sunt în război cu lumea și în război cu ei înșiși.
Totuși, atunci când acești indivizi își asumă poziții de putere - atunci când sunt capabili să provoace suferință altora, în special la scară largă; când patologiile lor se extind la nivelul întregii societăți și își găsesc refugiu în cele mai înalte sfere ale guvernării - simpatia ar trebui să cedeze locul nu doar îngrijorării, ci și indignării.
Când Biblia e folosită ca o armă
Un lucru pe care Peter Wehner a ajuns să-l înțeleagă, mai clar ca altădată, este că înțelegerea textelor sacre nu depinde exclusiv de cunoașterea lor. Cel puțin la fel de importante, și poate mult mai importante, sunt sensibilitățile și temperamentul - înțelepciunea - pe care cititorii o aduc textului.
Dar e adevărat și că, în mâini greșite, versetele biblice pot fi scoase din context sau pot fi folosite pentru a consacra prejudecăți preexistente.
Scriptura a fost folosită în mult prea multe ocazii pentru a nega adevărurile științifice (evoluția și vârsta Pământului) și pentru a promova scopuri imorale (sclavia, segregarea). Oamenii folosesc frecvent Biblia pentru a-i răni pe alții sub pretextul că spun "adevărul în dragoste". Multe dintre cele mai mari crime din istoria creștinismului au fost comise de oameni care cunoșteau Biblia extrem de bine.
Există două presupuneri greșite: că Biblia este ușor de interpretat și că propriile noastre interpretări ale Bibliei sunt infailibile. Niciuna nu este adevărată, subliniază Wehner.
Cea mai recentă dezbatere despre războiul sfânt este o reamintire a faptului că preceptele morale și discernământul se numără printre cele mai importante instrumente interpretative pe care le au creștinii. Apostolul Pavel părea să sugereze acest lucru atunci când a spus, în Corinteni 13, că poți avea toată cunoștința, poți înțelege toate misterele, poți avea credința care mută munții din loc, dar fără dragoste, nu ești nimic.
Cei care savurează lipsa de milă și se văd ca agenți ai mâniei lui Dumnezeu nu sunt nimic, conchide autorul.
T.D.