Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, poartă mai multe tatuaje cu mesaje creștine, între care și unul cu inscripția „Deus Vult” (Dumnezeu vrea), expresie asociată cruciadelor medievale. Poate că tocmai de aceea nu ar trebui să surprindă faptul că, la o slujbă creștină organizată la Pentagon pe 25 martie, Hegseth a recurs la un limbaj biblic pentru a descrie războiul împotriva Iranului.
Hegseth s-a rugat ca Dumnezeu să „zdrobească dinții” dușmanilor „răi”, să-i ucidă pe cei „care nu merită milă” și să-i trimită în „damnația veșnică pregătită pentru ei”. Cu alte cuvinte, scrie The Conversation, pentru Hegseth, acesta devine un război sfânt, în care îi cere lui Dumnezeu să ofere „ținte clare și drepte pentru violență”.
Acest război nu este, în esență, unul religios. Cu toate acestea, liderii tuturor taberelor au folosit religia pentru a-și justifica acțiunile. De zeci de ani nu s-a mai văzut ca lideri politici ai celor trei mari tradiții abrahamice să invoce atât de direct elemente din propriile credințe pentru a legitima un război.
Felul în care SUA și Israelul folosesc credința, scriptura și doctrina religioasă pentru a justifica ofensiva împotriva Iranului este, spun autorii, un semnal îngrijorător și încă o dovadă a legăturii tot mai strânse dintre religie și naționalismul autoritar.
Această dinamică a adâncit și mai mult ostilitatea față de Iran, unde politicienii și liderii religioși au recurs, la rândul lor, la narațiuni religioase și mesianice. Diferența este că Iranul este o republică islamică în care religia are un rol constituțional semnificativ.
Netanyahu și simbolistica Purimului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a folosit imagini religioase încă din 28 februarie, când a anunțat începutul războiului. El a invocat sărbătoarea evreiască Purim, celebrată anul acesta pe 2-3 martie, care amintește salvarea evreilor dintr-un complot pus la cale de Haman, un înalt oficial persan din Antichitate, care voia să-i extermine în Imperiul Persan.
După cum notează The Conversation, Netanyahu a spus atunci:
„Frații și surorile mele, peste două zile vom sărbători Purimul. Acum 2.500 de ani, în Persia antică, un dușman s-a ridicat împotriva noastră cu exact același scop: distrugerea completă a poporului nostru.
Dar evreul Mordechai și regina Estera, prin curajul și înțelepciunea lor, ne-au salvat poporul. În acele zile de Purim, sorții au fost aruncați, iar ticălosul Haman a căzut. Și acum, de Purim, sorții au fost aruncați, iar sfârșitul regimului rău va veni și el.”
Netanyahu a comparat Iranul și cu amaleciții biblici, o temă pe care a mai folosit-o și în legătură cu Hamas, în Gaza, stârnind critici inclusiv din partea ONU.
În Vechiul Testament, amaleciții sunt prezentați drept dușmani de moarte ai poporului evreu, pe care Dumnezeu ar fi poruncit să fie distruși complet: bărbați, femei, copii, sugari și animale.
Guvernul lui Netanyahu se sprijină pe o alianță cu sioniști religioși, care invocă frecvent referințe religioase pentru a justifica politicile Israelului.
Evanghelicii americani și influența lor
În SUA, Primul Amendament garantează libertatea religioasă și, în teorie, împiedică favorizarea unei credințe în detrimentul altora. În practică însă, aproximativ 70% dintre americani se identifică cu o religie - majoritatea fiind creștini - iar influența creștinismului evanghelic asupra mișcării MAGA și asupra administrației Trump este în creștere.
Pe 5 martie, președintele american s-a rugat în Biroul Oval alături de un grup de pastori evanghelici, care și-au pus mâinile asupra lui și s-au rugat „pentru harul și protecția Ta asupra lui... și asupra trupelor noastre”.
Imaginea președintelui american implicat într-o rugăciune colectivă, în timp ce SUA se află într-un război major, a devenit virală.
La începutul războiului, sute de militari americani au relatat că li s-a spus de către comandanți că acest conflict face „parte din planul divin al lui Dumnezeu” și că „președintele Trump a fost uns de Iisus ca să aprindă focul de semnal în Iran, pentru a provoca Armaghedonul și a marca întoarcerea Sa pe Pământ”.
Mișcările evanghelice și-au extins enorm influența politică în SUA și în lume. Ele sprijină adesea politicieni de dreapta pe plan intern și Israelul pe plan extern, din convingerea numită sionism creștin: ideea că întărirea statului Israel va duce, în cele din urmă, la reconstruirea Templului din Ierusalim și va grăbi Ziua Judecății.
În contrast, Biserica Catolică a condamnat războiul drept „imoral” și „nedrept” și a denunțat atacurile israeliene asupra creștinilor din Liban. Papa Leon, el însuși american, a numit războiul „un scandal pentru întreaga familie umană”.
Martiriul, în versiunea iraniană
Ucidererea ayatollahului Ali Khamenei de către Israel a încălcat mai multe tabuuri ale relațiilor internaționale, scrie The Conversation. Este prima asasinare a unui șef de stat de către o putere străină după multe decenii. Și este, probabil, pentru prima dată în secole - poate chiar din istorie - când unul dintre cei mai importanți Mari Ayatollahi ai șiismului este ucis de o putere străină.
Mulți alți clerici șiiți de rang înalt, inclusiv unii care avuseseră relații dificile sau chiar ostile cu Khamenei și cu sistemul pe care îl reprezenta, l-au declarat martir.
Preluând rolul tatălui său ca lider suprem, Mojtaba Khamenei a ținut un discurs în care a insistat pe temele martiriului și mesianismului, inclusiv printr-o referire de început la „al doisprezecelea Imam ascuns”, care, potrivit doctrinei șiite, urmează să revină în Ziua Judecății.
Cum privesc ceilalți musulmani războiul
În restul lumii islamice, reacțiile sunt mai complicate. Unii clerici importanți care nu sunt șiiți, inclusiv muftiul Omanului, un important reprezentant al ramurii ibadite a islamului, l-au declarat și ei pe Khamenei martir.
Muftiul sunnit al Irakului a mers și mai departe, afirmând că toți musulmanii ar trebui să sprijine Iranul. Au existat proteste împotriva războiului în Pakistan, India, Yemen, Indonezia și în alte țări.
Pe de altă parte, alte mari instituții sau mișcări clericale sunnite nu au condamnat la fel de apăsat moartea lui Khamenei și nici nu au cerut ferm sprijin pentru Iran. Această rezervă are legătură și cu faptul că Iranul a început rapid să lovească state majoritar sunnite care găzduiesc baze militare americane.
Un precedent periculos
Concluzia, scrie The Conversation, este că elemente mesianice și apocaliptice din toate cele trei mari religii abrahamice au fost instrumentalizate de lideri tot mai autoritari într-o confruntare globală.
Există, desigur, voci critice în interiorul fiecăreia dintre aceste tradiții religioase. Dar tendința actuală creează un precedent periculos.
Războiul a fost criticat pentru posibila încălcare a dreptului internațional. În schimb, folosirea iresponsabilă a religiei pentru a-l susține a fost mult mai puțin discutată. Iar acest lucru ar trebui să se schimbe, conchide The Conversation.