Cu cine pleacă ministrul Predoiu la război?

Cu cine pleacă ministrul Predoiu la război?

Drogatul ucigaș a fost ca pistolul încărcat în mâna unui autor real: “miliția despească”, adică Poliția Română în halul în care a adus-o stăpânul ei absolut din 2015 încoace (cu o scurtă întrerupere în 2019) și DIICOT.

Dacă măcar una dintre aceste instituții și-ar fi făcut minimal datoria, cele două victime ar fi fost azi în viață și ucigașul lor ar fi avut o șansă cât de mică de recuperare.

DIICOT l-a iertat pe Vlad Pascu de un dosar penal pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu, pe motiv că o cantitate mică de canabis, 0.68 g, nu justifică prețul anchetei. Da, teoretic este de înțeles să nu-l bagi la pușcărie pentru atât.

Dar fiecare caz trebuie evaluat în parte. A avut procurorul în spate o expertiză psihologică, o analiză a comportamentului și vulnerabilităților tânărului?

Fapt este că motivarea instanței care a aprobat cererea DIICOT este copiată la literă după multe altele. 33 numai în 2023, aproape 700 în total, după cum a descoperit avocata Elenina Nicuț pe rejust.

ADVERTISING

Se numește muncă de mântuială care ajunge să ucidă.

Și același DIICOT, care nu se obosește cu mizilicuri, se ia real la trântă cu traficul mare? “În cursul anului 2022 a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea totală de 1.058,72 kg droguri, dintre care 426,99 kg droguri de mare risc și 631,73 kg droguri de risc, față de anul 2021 când a fost capturată cantitatea totală de 2.832,70 kg droguri (2.326,50 kg droguri de mare risc și 506 kg droguri de risc)”, scrie în raportul DIICOT pe anul trecut.

La ce folosește DIICOT în afară de a fi jucăria oficială a SRI în justiție și pepiniera pentru viitorii șefi de parchete?

Când se vor mai întreba magistrații de ce oamenii își doresc să îi lase nu numai fără pensii speciale, ci și fără cele contributive, dacă s-ar putea, de ce de la ieșirea în stradă pentru justiție s-a ajuns la ura de acum, să–și amintească asemenea cazuri.

Cât despre Poliție, e foarte greu de spus cât e corupție, cât e lene, cât e nesimțire și cât e imbecilitate pură.

Cineva i-a avertizat că un șofer circulă haotic, îl opresc și îi găsesc droguri în mașină, îl testează pentru alcool, nu și pentru droguri, nu remarcă lipsa RCA, care justifica ridicarea plăcuțelor pe loc, nu îl verifică în baza de date pentru antecedente și îl lasă să plece ca să ucidă.

Niciunuia nu i-a trecut pe sub caschetă că, dacă nu e beat, nebuniile la volan reclamate au o altă explicație?

Că n-aveau teste, că nu știu cine era în concediu medical, că n-au știut, că au luat șpagă sunt o mulțime de variante și ele nici măcar nu se exclud reciproc.

Ministrul de Interne Predoiu este furios, anunță o ancheta la sânge a corpului de control și declară război fenomenului drogurilor. Îi cred revolta, nu atât ca om politic, cât ca părinte. Dar cu cine vrea dl Predoiu să se duca la război? Cu “miliția despească” vrea să curețe țara de droguri?

Ceea ce am văzut în acest caz este simptomatic pentru starea actuală a Poliției Române pentru care responsabil principal este omul care a transformat-o în feudă personală, Bogdan Despescu.

La Arad sare în aer o mașină și după 2 ani Poliția nu știe nici măcar motivul, nu mai vorbim de autor. La Onești un pensionar cu un cuțit ucide doi muncitori, în timp ce Poliția păzește blocul 6 ore incapabilă să facă un plan. Sub ochii Poliției sesizate de cetățeni, azile de bătrâni au devenit lagăre de concentrare. Doi tineri sunt uciși de un șofer drogat lăsat să plece de organe.

Poliția are BMW-uri ultimul răcnet, dar nu are aparate DrugTest, nu are proceduri la nivel național nici măcar pentru înștiințarea familiilor victimelor, lăsate pe seama “i-a zis un om lui tata”.

Ce au toate acestea în comun? Șefii IGPR au fost diferiți, miniștrii diferiți, un singur om a fost mereu în funcție – Bogdan Despescu, între 2015-2018 inspector general IGPR, iar din 2019 secretar de stat șef peste ordinea publică.

Poliția este populată în toate funcțiile cheie de țuțerii lui, cum este și seful IPJ Constanța, pus acolo în 2020, sau șeful Poliției București, aleși strict pe criterii de obediență.

Șeful Poliției Române însuși este altă slugă a lui Bogdan Despescu care nu–i permite nici măcar să facă ședințe cu subordonații. Toate le ține El Însuși cu uniforma personalizată.

Dl ministru Predoiu se plânge că Poliția a fost depopulată prin pensionări. Și-a pus întrebarea câți au fost împinși de situația insuportabilă în care casta condusă de Despescu a adus instituția deprofesionalizată, demotivată, subdotată, ruinată?

De câte ori a cântat cocoșul, dle ministru Predoiu, de când am scris că veți fi pus să dați socoteală pentru “miliția despească”? Se va mai întâmpla, pentru că starea miliției lui Despescu este o bombă cu ceas care vă va tot exploda în figură.

Exclusiv Abuz al poliției: vorbești ce și cu cine vrem noi. Interviu doar cu voie de la "miliția despească"

Unde era Bogdan Despescu când ministrul era luat la bastoane de presă? De ce nu a ieșit el să dea explicații, după cum, de bine de rău, Raed Arafat dă explicații când e câte un scandal pe zona lui de competență? Pentru că nu raspunde niciodată, mai sacrifică o slugă, cum va fi decapitată “gluga despească” de la Constanța, și merge înainte la fel.

Dacă războiul cu drogurile va fi dus cu “miliția despească”, e pierdut înainte de a fi început.

Ministrul vice-premier Predoiu și premierul Ciolacu, cel care numește și revocă secretarii de stat, dau un test imens în acest caz. Dacă nu vor începe o reală deratizare antideaspească, dacă nu vor începe rapid reprofesionalizarea Poliției, lucrurile vor continua să se agraveze și vor fi crâncen decontate electoral.

Iar într-o țară în care Poliția nu mai contează, începe dreptatea pe cont propriu. Predoiu și Ciolacu decid dacă Despescu merită acest risc.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇