Greva care se extinde în instanțe și parchete este nu numai ilegală, ci și demolatoare pentru încrederea esențială a justițiabilului în magistrați. Iar acest mod de acțiune face ca nici motivele justificate de nemulțumire să nu mai fie înțelese și acceptate de societate.
Potrivit art 170 din Legea dialogului social 367/2022, judecătorii și procurorii nu au dreptul să facă grevă. Faptul că ei nu o numesc grevă, ci amânarea cauzelor care nu sunt urgente, nu îi schimbă esența. Este o grevă ilegală.
Ironic, printre cauzele urgente se numără și judecarea legalității grevelor. Pe a magistraților cine să o judece? Tot magistrații? Așa cum magistrați au judecat și decis majorarea salariilor breslei, implicit a propriilor salarii, cu 25%?
CSM nu numai că se declară 100% în favoarea grevei, dar unul dintre judecatorii CSM a cerut marți declanșarea protestului afirmând într-un mesaj scris pe whatsapp: “dacă mâine nu vom arăta că suntem o putere care nu poate fi călcată în picioare, nu mai există nicio speranță ca celelalte două puteri să ne și asculte, nu doar să ne audă.”
Este în mod evident un abuz de putere bazat pe certitudinea impunității, care reflectă o mentalitate periculoasă de stat în stat, dar și dispreț față de lege și legalitate.
Ce autoritate morală mai poate avea un judecător acum grevist nelegal să pronunțe nelegală greva altor angajați? În general, ce autoritate morală mai poate avea un judecător aflat acum într-o situație sfidător nelegală să impună aplicarea legii?
Limitarea dreptului la greva face parte dintre restricțiile pentru care judecătorii au, trebuie să aibă, un statut privilegiat, cu beneficii financiare importante, inclusiv pensiile de serviciu, pe care nimeni nu vrea să le desființeze acum, ci doar să le readucă la condiții rezonabile, așa cum au fost la origine, în reforma lui Valeriu Stoica din 1997.
Această încălcare sfidătoare a legii, pentru care nimeni nu are ce să le facă și ultimul cuvânt le va aparține oricum într-o instanță, are că principală victimă justițiabilul, care plătește statutul special al magistratului și de la care are dreptul să aștepte în primul rând să fie tratat cu respect.
Iar magistrații, spre deosebire de profesori de exemplu, nu își pierd în timpul grevei leafa plătită de amărâții care vor aștepta și mai mult decât până acum o soluție.
Pe ei cine să-i asculte când magistrații pe care îi plătesc le refuză judecata încălcând legea?
Da, magistrații au dreptate când spun că muncesc în condiții foarte proaste, sunt de departe cei mai încarcați cu dosare din UE și că instabilitatea și incoerența legislativă fac justiția un sport extrem. Dar principala victimă este tot justițiabilul, pentru că el decontează până la urmă toate aceste aberații care duc la procese interminabile și, adesea, la soluții contradictorii.
În plus, nu pentru asta, în primul rând, fac greva magistrații. Fac, la fel ca în 2009, în primul rând pentru banii lor, atunci pentru salarii, acum pentru pensii.
Pe fond, în privința principalei probleme în discuție, vârsta de pensionare, partea de dreptate a magistraților vine de la tipicul mod de acțiune golănesc al politicului.
Așa cum este prevăzută acum în proiectul de lege privind pensiile speciale, eșalonarea creșterii vârstei de pensionare până la 60 de ani, cu câte un an în fiecare an, face că aceia care nu vor prinde fereastra următorilor 3 ani, cât nu s-ar schimbă nimic, să sară practic direct la 60 de ani vârstă de pensionare. Este vorba despre toți cei născuți după 1975.
Sigur, politicul poate să decidă și asta. Dar deschis, asumat. Ori faci o eșalonare adevărată, ori îți asumi să ridici vârstă deodată, dar soluția păcălelii e cea mai proastă cu putință.
Personal, cred că soluția ar fi o eșalonare adevărată. Pe de-o parte, pentru că totuși legea trebuie să aibă o predictibilitate și oameni ajunși îl ultima treime a carierei poate nu ar trebui să se trezească cu schimbarea radicală a regulii. Iar aici e posibil să aibă și CCR obiecții.
Pe de altă parte, pentru că o mișcare bruscă va goli sistemul judiciar la propriu, de exemplu, vor pleca la pensie cât mai pot pe actualele reguli mai bine de trei sferturi din ICCJ.
Și da, au dreptate magistrații că e normală o consultare transparentă și corectă cu sistemul judiciar, dar aici se răzbună practica ultimilor ani și pe politic, și pe CSM, și pe o bună parte din sistem.
Fostul CSM a stat numai “în pat” cu politicul, mai ales cu PSD. Cum a obținut CSM mutilarea proiectelor legilor justiției după bunul plac și interes? Sub amenințarea PSD că nu votează decât ce are avizul CSM.
Acum ambele părți descoperă limita concubinajului - propriul interes.
Pe de altă parte, nici CSM nu e transparent. Se tot face trimitere la propunerile cu care președinta ICCJ și președintele CSM s-au dus la discuții cu guvernul. Care sunt ele concret? Nu scrie niciunde.
De aici suspiciunea în sistem că poziția CSM nu e unitară și se negociază separat pentru ICCJ (de unde sunt cei doi înalți negociatori, unde este acum și “eminența cenușie” Lia Savonea), cu sacrificarea restului magistraților. Dar și să nu fie așa, nu e normal că atunci când pretinzi transparență și onestitate, să le practici în primul rând tu însuți?
O problemă majoră este că la Justiție a aterizat un ministru care nu pare a înțelege nimic din nimic. Altfel nu-mi explic cum de dna Gorghiu a invocat, printre așchii de cuvinte, ca temă de dispută tocmai ceea ce este deja larg acceptat de sistemul judiciar - pensia să nu fie mai mare că ultimul salariu.
Cel mai probabil, chestiunea va fi tranșată de CCR. Și ar fi chiar straniu ca unele chestiuni să fie acceptate în forma actuală. Dar ceea ce se întâmplă acum face rău și justiției, și justițiabilul.