Într-o țară cu memoria recentă a României, orice sugestie, cu atât mai mult o măsură care să trimită la vreo formă de raționalizare provoacă reacții intense absolut de înțeles.
Ideea de a cumpăra mai puțin, de a reduce un pic temperatura din case, orice formă de minim disconfort reprezintă un seism emoțional pentru cei care au trăit înainte de ’89 și o enervare pentru generațiile mai tinere, care au tânjit niște ani după confortul occidental sau nici măcar nu concep alt tip de trai.
Doar că, ne place sau nu, după cum spun tot mai mulți specialiști, noi am intrat de fapt într-o nouă etapă a existenței acestei planete, una definită de expertul în energie Dumitru Chisăliță drept sfârșitul epocii resurselor aparent nelimitate și ieftine. Și asta indiferent de război, el doar a accelerat o evoluție inevitabilă.
Belșugul occidental, cu risipa lui imensă, s-a bazat pe resurse ieftine și din abundență - gaze, petrol, apă, electricitate etc.
Am exploatat tot mai mult pentru a consuma tot mai mult și am provocat niște dezechilibre de toate felurile a căror constatare și asumare nu mai sunt demult doar o chestiune ideologică.
Intrăm într-o etapă în care resursele vor costa cu mult mai mult, fie că vorbim de energie, apă sau mâncare și singura soluție să le avem și să ni le permitem este să le consumăm cu chibzuință.
Eu nu cred că e nevoie să vină o lege care să ne oblige să facem gesturi mărunte. De exemplu, să nu lăsăm apa să curgă continuu cât ne spălam pe dinți. Să nu cumpăram un frigider de mâncare deodată, pentru ca apoi să aruncăm jumătate. Să nu mai stăm cu motorul pornit în timp ce vorbim la telefon sau intrăm la frizerie.
Să nu mai folosim mașina pentru a ajunge la magazinul de la colțul străzii. Să nu mai stăm cu geamul deschis în timp ce funcționează aerul condiționat, iarna, sau duduie caloriferele, vara. Să stingem lumina când ieșim din cameră sau televizorul când nu ne uităm la el. Nu pentru că nu ni le mai permitem, ci pentru a ni le putea permite și mai târziu.
Sunt câteva exemple simple, care multiplicate la milioane de oameni nu vor salva planeta, dar ar putea să înceapă să facă o diferență, în primul rând de mentalitate.
Suntem tot mai mulți, cu speranță de viață tot mai lungă, cu pretenții de confort tot mai mari și planeta nu ne mai poate susține. Până când se vor găsi soluții alternative, pe scară largă accesibile, singura soluție este să schimbăm ceva în modul de viață.
Mulți vor spune că ei nu sunt afectați direct, ce ne pasă nouă de foametea din alte părți? Pentru că aceia în foamete vor migra și vor veni acolo unde sunt resurse. Asta s-a întâmplat mereu în istorie.
Omenirea s-a tot confruntat cu crize ale migrațiilor, nu e nevoie de cine știe ce imaginație pentru a înțelege fenomenul.
Viteza cu care vom ieși din această criză generalizată depinde probabil în foarte mare măsură de viteza cu care vom reuși să ne resetăm modul de viață.
Dacă vom aștepta să fie nevoie de reglementări, de raționalizări, ele vor veni într-o fază și mai gravă a bolii, ca răspuns la penurie și prețuri absolut insuportabile, la tensiuni sociale fără precedent. Cu cât vom reuși să ne adaptăm mai repede, cu atât mai mică va fi și presiunea pe tiparnița de bani, a cărei funcționare dementă în pandemie a dus la inflația de acum.
Poate că e totuși mai simplu să încercăm să stingem lumina când ieșim din cameră și să mai oprim motorul mașinii când nu ne e absolut necesară. Adică nu măsuri sofisticate izvorâte din mari analize economice, ci pur și simplu din bun simț.