A murit rapperul DMX

A murit rapperul DMX
Foto: Hepta.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

DMX, unul dintre cei mai populari şi de succes rapperi care au apărut în anii 1990, a murit vineri la vârsta de 50 de ani, scrie Variety.

„Suntem profund întristaţi să anunţăm astăzi că dragul nostru DMX, născut Earl Simmons, a murit la vârsta de 50 d eani la spitalul White Plains având alături familia după ce a fost conectat la aparate în ultimele zile”, a transmis familia într-un comunicat. 

Rapperul şi actorul american DMX se afla în stare gravă la spital în urma unui atac de cord. 

DMX s-a luptat cu abuzul de substanţe de ani de zile şi a petrecut mai multe perioade la reabilitare. El este văzut ca un zeu în hip-hop şi a colaborat cu artişti, printre care JAY-Z, Ja Rule, Eve şi LL Cool J, având şi apariţii în filme.

ADVERTISING

Simmons, care are 15 copii cu mai multe femei, a fost arestat în iulie 2017. A stat în închisoare după ce nu a trecut un test toxicologic şi a plecat la St. Louis fără consilierul mandatat de curtea de justiţie.

Earl Simmons a mai fost arestat pentru posesie de droguri şi de arme. În plus, a mai fost închis în Arizona pentru diferite condamnări.

Rapperul a lansat doar două albume în ultimii 15 ani, "Year of the Dog … Again" din 2006 şi "Undisputed" din 2012. 

Cel mai recent concert al său a fost în Las Vegas, în decembrie 2019, după o lungă perioadă de reabilitare.

ADVERTISING

A apărut în filmele "Exit Wounds", "Never Die Alone" şi "Cradle 2 the Grave". Recent, a avut o apariţie în "Top Five", în "Pimp", şi în filmul de acţiune "Beyond the Law". 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇