Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în cea mai mare parte a acestei săptămâni, însă după data de 5 noiembrie va urma o scădere a valorilor termice, precum şi o probabilitate crescută de apariţie a precipitaţiilor în aproape toate regiunile, se arată în prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 15 noiembrie.
Banat
Regimul termic va marca o creştere la începutul intervalului, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va creşte până la 18 grade pe 3 noiembrie, vremea devenind caldă pentru această perioadă.
Ulterior, un nou proces de răcire va determina o scădere a valorilor termice diurne, care, între 6 şi 10 noiembrie, vor fi de 12 - 13 grade, pentru ca spre sfârşitul intervalului de prognoză să ajungă la 9 - 10 grade, valori apropiate de mediile multianuale ale mijlocului lunii noiembrie.
Ploi pe arii restrânse şi slabe cantitativ se vor semnala îndeosebi pe 4 şi 5 noiembrie şi, din nou, după data de 10 noiembrie.
Crişana
Vremea se va încălzi la începutul intervalului de prognoză. Temperaturile maxime vor creşte spre 17 grade pe 3 şi 4 noiembrie, caracterizând un regim termic peste cel climatologic specific perioadei.
Apoi valorile termice vor fi în scădere, spre 12 - 13 grade între 5 şi 10 noiembrie, când vremea va deveni normală din punct de vedere termic şi chiar spre 8 grade, în medie, în ultimele zile ale prognozei.
Va ploua local în jurul datelor de 4 şi 5 noiembrie, iar în restul intervalului ploi slabe cantitativ se vor semnala trecător, pe arii restrânse.
Transilvania
Prima săptămână va debuta cu o încălzire a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor creşte până la 14 grade pe 4 noiembrie, iar cele minime de la -1 grad în prima noapte, spre 6 - 7 grade, între 3 şi 6 noiembrie, în medie.
Apoi, vremea se va răci şi media regională a temperaturilor maxime, de 10 - 11 grade, va caracteriza o vreme normală termic între 6 şi 9 noiembrie, pentru ca apoi să scadă spre 6 grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni.
Ploi locale se vor semnala în intervalul 2 - 5 noiembrie, după care probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 10 noiembrie, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.
Maramureş
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o creştere a regimului temperaturii aerului, temperaturile maxime vor creşte până la 16 grade pe 4 noiembrie, când vremea va deveni caldă pentru această dată.
După acel interval va avea loc o răcire care va determina înregistrarea unor valori termice apropiate de cele normale climatologic, respectiv 10 - 12 grade, între 5 şi 10 noiembrie, cu o nouă tendinţă de scădere la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, când se vor atinge 7 grade, în medie.
Ploile vor fi mai frecvente în perioada 3-5 noiembrie, iar ulterior vor mai fi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare după data de 10 noiembrie.
Moldova
În intervalul 3 - 5 noiembrie, temperaturile maxime vor oscila uşor, în jurul mediei de 13 grade, iar până pe 9 noiembrie aceeaşi medie va fi de 10 - 11 grade.
Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea se va răci treptat astfel încât pe 14 şi 15 noiembrie se va ajunge la o medie regională de 5 - 6 grade.
Ploile vor fi mai frecvente în perioada 2-6 noiembrie, iar ulterior vor mai fi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare după data de 10 noiembrie.
Cum va fi vremea în săptămâna 2–8 noiembrie
Dobrogea
Până pe data de 5 noiembrie, temperaturile maxime vor oscila uşor, în jurul mediei de 15 grade, iar până pe 9 noiembrie aceeaşi medie va fi de 12 - 13 grade, după care, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, vremea se va răci treptat, astfel încât pe 14 şi 15 noiembrie se va ajunge la o medie regională de 8 - 9 grade.
Regimul pluviometric va fi deficitar, iar ploile, în general slabe şi pe arii restrânse, vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
Muntenia
În următoarele trei zile, valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale, cu o medie a maximelor de 15 grade şi minime de 5 - 8 grade, mediat regional. Apoi, vremea se va răci treptat, determinând între 6 şi 11 noiembrie, un regim termic apropiat de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 10 - 14 grade, ziua, şi 2 - 5 grade, noaptea.
Ploile slabe se vor semnala local în perioada 3-4 noiembrie, iar ulterior probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai mare după data de 10 noiembrie.
Oltenia
Până în data de 5 noiembrie, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale, cu o medie a maximelor de 15 - 18 grade şi minime de 7 - 9 grade, mediat regional. Ulterior, vremea se va răci treptat, determinând între 6 şi 11 noiembrie un regim termic apropiat de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 11 - 13 grade, pe timpul zilei, respectiv de 3 - 6 grade, noaptea.
Până la sfârşitul intervalului de prognoză analizat, vremea va continua să se răcească, iar estimările indică pentru 14 şi 15 noiembrie medii ale maximelor termice de 8 - 9 grade şi ale minimelor termice de până la două grade.
Regimul pluviometric va fi deficitar şi ploile, în general slabe şi pe arii restrânse, vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
La munte
Până pe 9 noiembrie, vremea va fi uşor mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 6 - 10 grade şi minime pozitive spre 2 - 3 grade, în cea mai mare parte a zonei montane.
Din 10 noiembrie, însă, răcirea vremii va determina temperaturi apropiate sau chiar sub mediile multianuale, cu 1 - 6 grade, ziua, şi sub pragul de îngheţ, noaptea. Cele mai scăzute valori sunt aşteptate spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni.
Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, între 3 şi 6 noiembrie, iar ulterior probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor sub formă de ploi, lapoviţe şi ninsori va fi mai mare după data de 10 noiembrie.