Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două noi coduri galbene de vreme rea.
Primul cod galben intră în vigoare astăzi, de la ora 12:00, și expiră diseară, la ora 22:00.
În acest interval se vor semnala averse cu caracter torențial, vijelii, descărcări electrice și grindină.
”În intervalul menționat, la munte în jumătatea de sud a Moldovei și a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină”, conform ANM.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.
Al doilea cod galben intră în vigoare sâmbătă, la ora 04:00, și expiră duminică, la ora 23:00.
Zonele vizate sunt Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Munteniei și al Moldovei.
Totodată, și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Astfel, se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
”În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restranse 40...60 l/mp”, potrivit meteorologilor.
Caniculă la București
ANM mai avertizează că, în acest weekend, în sud-est vremea va fi călduroasă în orele amiezilor, iar disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.
”Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala trecător și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici”.
Vremea va fi caniculară în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice maxime vor ajunge şi la 34 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 - 26 iulie, ora 23:00, regimul termic va fi unul canicular, cu preponderenţă la orele amiezelor, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi.
În acelaşi timp, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări vineri (24 iulie), când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă va oscila între 32 şi 34 de grade Celsius, în timp ce minima va fi cuprinsă între 17 şi 19 grade.
Vezi și Informare de vreme rea, valabilă până sâmbătă dimineață.