Când vine vara. Prognoza meteo până de Rusalii

Când vine vara. Prognoza meteo până de Rusalii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ANM a emis prognoza meteo până pe 5 iunie (care include şi minivacanţa 1 Iunie – Rusalii).

Astfel aflăm că, în această săptămână, temperaturile vor fi uşor mai scăzute faţă de cele specifice perioadei, abia apoi se va încălzi, odată cu apropierea verii.

Însă în primele zile din iunie va ploua mult în sudul țării.

Săptămâna 8 - 15 mai

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Va ploua ceva mai mult în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele centrale. Regimul pluviometric va fi deficitar în nord-estul extrem al țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

ADVERTISING

Săptămâna 15 - 22 mai

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de
nord-vest a țării, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă.

Săptămâna 22 - 29 mai

Se încălzeşte şi temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

ADVERTISING

Săptămâna 29 mai - 5 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile nordice și nord-estice, dar și local excedentare în extremitatea de sud a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇