Avertizare de ninsoare în toată țara. Se face și foarte frig

Avertizare de ninsoare în toată țara. Se face și foarte frig
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O informare meteo de ninsoare valabilă în toată țara a fost emisă, duminică, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Informarea intră în vigoare duminică, la ora 14.00, și este valabilă până marți, la ora 20.00.

În intervalul menționat, îndeosebi în sudul, centrul și estul teritoriului, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local se vor acumula 10-15 l/mp și se va depune strat de zăpadă.

De asemenea, ANM atenționează că temperaturile vor continua să scadă, astfel încât, în a doua jumătate a săptămânii va fi deosebit de rece.

ADVERTISING

Prognoză specială pentru București

Vremea va fi rece şi în general închisă la Bucureşti în următoarele două zile, temporar vor predomina ninsorile, se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 5...10 l/mp şi se va depune strat de zăpadă.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată duminică de ANM, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 2...4 grade, iar cea minimă de -1...0 grade.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇