Mai multe zone din țară intră sub avertizări cod galben și portocaliu de viscol şi vânt de sâmbătă seară sau de duminică noapte, anunţă meteorologii, care au actualizat prognoza iniţială.
O informare meteo a intrat în vigoare azi, la ora 10:30, și este valabilă până luni, ora 21.00. Sunt prognozate intensificări ale vântului, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, gheţuş, polei şi viscol.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice, sud-vestice, apoi, până în seara zilei de luni, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzaţia de frig.
La munte, temporar, vor fi rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi zăpada depusă.
În zona montană, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii extinse începând din noaptea de sâmbătă spre duminică şi până luni dimineaţa. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5…10 cm, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali, pe alocuri, şi de 15…20 cm. Pe arii restrânse se va forma gheţuş sau polei.
O avertizare cod galben este valabilă azi, până la ora 23, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură fiind anunţate rafale de 60…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă.
Până spre seară, temporar, vântul va avea intensificări şi în Moldova, în vestul Olteniei, precum şi în nordul şi estul Dobrogei, cu viteze de 50…70 km/h.

O altă avertizare cod galben este valabilă de azi, ora 23.00, până luni, ora 10.00. Sunt anunţate ninsori viscolite în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi la munte.
Temporar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea viteze de 50…70 km/h şi local se va depune strat de zăpadă în general de 3…8 cm. În Carpaţii Orientali şi Meridionali se va depune strat de zăpadă de 10…20 cm. În Oltenia, sudul Banatului şi local în Muntenia vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h.
O avertizare cod portocaliu vizează intervalul 28 decembrie, ora 02 – 29 decembrie, ora 10. În intervalul menţionat în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini în general de peste 1700 m, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110…130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi sub 50 m, iar zăpada troienită.
Pe parcursul zilei de duminică şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania vântul va sufla tare cu rafale de 70…90 km/h, iar în nordul şi în centrul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m de 90…100 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă.

