Russia Today contestă la CJUE interzicerea sa în UE

Russia Today contestă la CJUE interzicerea sa în UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Filiala franceză a RT (ex-Russia Today) a făcut recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a obţine anularea interzicerii difuzării postului în UE, în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei.

Media de stat ruse RT şi Sputnik, acuzate de a fi instrumente de dezinformare ale Moscovei în războiul contra Ucrainei, au fost interzise de Uniunea Europeană, iar la 2 martie a intrat în vigoare interdicţia de difuzare a lor la televiziune şi pe Internet, potrivit AFP.

RT France cere examinarea în regim de urgenţă a dosarului, ceea ce ar putea dura câteva săptămâni dacă cererea va fi considerată admisibilă, a precizat CJUE. Judecarea fondului cazului, în schimb, ar putea dura mai multe luni.

ADVERTISING

Război în Ucraina. Ziua 14

După suspendarea RT în Germania , Franţa este singurul stat din UE care mai găzduieşte o filială a RT pe teritoriul său.

Preşedinta RT France, Xenia Fedorova, a calificat la 4 martie această interdicţie drept "un mare pericol pentru libertatea de exprimare".

Și România a blocat site-urile propagandei rusești și difuzarea Russia Today, iar hackerii de la Anonymous au declarat război cibernetic Rusiei și au atacat Russia Today

ADVERTISING