Publisherul Washington Post, Will Lewis, și-a anunțat demisia, în plin proces de concedieri masive. Prima reacție a lui Bezos

Publisherul Washington Post, Will Lewis, și-a anunțat demisia, în plin proces de concedieri masive. Prima reacție a lui Bezos
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Will Lewis, CEO și publisher al The Washington Post, și-a anunțat brusc demisia, la doar câteva zile după ce ziarul a concediat o treime din angajați, inclusiv cel puțin 300 de jurnaliști. Redacția, care îl acuza că a eșuat în redresarea financiară a publicației, a salutat demisia.

Potrivit CNN, plecarea lui Lewis vine într-un moment extrem de tensionat pentru ziar, marcat de cele mai mari concedieri din ultimii ani, care au afectat puternic redacția publicației.

„După doi ani de transformare la The Washington Post, acum este momentul potrivit să fac un pas înapoi”, a scris Lewis într-o notă scurtă adresată angajaților. El i-a mulțumit proprietarului ziarului, Jeff Bezos, spunând că „instituția nu ar putea avea un proprietar mai bun”.

Lewis a justificat deciziile dure prin necesitatea „asigurării unui viitor sustenabil” pentru publicație, astfel încât aceasta să poată continua „să publice jurnalism de calitate, non-partizan”.

Conducerea interimară va fi preluată de directorul financiar Jeff D’Onofrio, fost CEO Tumblr, care devine publisher și CEO „cu efect imediat”.

Într-un mesaj intern, acesta a declarat că este „onorat să preia conducerea pentru a ghida The Post către un viitor sustenabil și de succes, cu forța jurnalismului drept busolă”.

Bezos a afirmat că publicația are „o misiune jurnalistică esențială” și că „datele arată ce este valoros și unde trebuie să ne concentrăm”. Este prima reacție a lui Bezos de la anunțul concedierilor masive.

Informarea nu menționează niciun rol de tranziție pentru Lewis, ceea ce sugerează, notează CNN, o despărțire bruscă.

Redacția își pierduse încrederea

Potrivit CNN, Lewis pierduse de multă vreme sprijinul redacției. Când au fost anunțate concedierile masive, miercuri, jurnaliștii nu au primit niciun mesaj din partea sa. În schimb, acesta a fost văzut a doua zi la un eveniment monden înainte de Super Bowl, lucru care a stârnit și mai multă furie.

Sindicatul redacției, Washington Post Guild, a transmis că plecarea sa „era de mult așteptată”.

„Moștenirea lui va fi tentativa de distrugere a unei mari instituții de presă americane. Dar încă nu e prea târziu să salvăm The Post. Jeff Bezos trebuie să anuleze concedierile sau să vândă ziarul cuiva dispus să investească în viitorul lui”, a declarat organizația.

Un mandat controversat

Lewis a preluat conducerea în noiembrie 2023, promițând să stabilizeze financiar publicația. Anterior, condusese The Wall Street Journal și The Daily Telegraph și lucrase în imperiul media al lui Rupert Murdoch.

Mandatul său a fost însă marcat de controverse, inclusiv acuzații legate de implicarea sa în scandalul interceptărilor telefonice din presa britanică – acuzații pe care le-a negat – și tensiuni interne privind etica editorială.

Înlăturarea fostului editor executiv Sally Buzbee și recentele tăieri de personal au adâncit ruptura cu redacția.

Plecat acum fără explicații suplimentare, Lewis lasă în urmă un ziar slăbit de concedieri și o relație fracturată cu propriii jurnaliști.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇