Imagini rare cu patru leoparzi de zăpadă au fost surprinse în Pakistan, de pe acoperișul unei case (Video)

Imagini rare cu patru leoparzi de zăpadă au fost surprinse în Pakistan, de pe acoperișul unei case (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O filmare rară cu patru leoparzi de zăpadă cățărându-se pe stâncile înzăpezite din nordul Pakistanului a stârnit entuziasmul naturaliștilor și nu numai.

Leoparzii de zăpadă sunt arareori surprinși în sălbăticie. Să prinzi 4 în aceleași imagini e un adevărat jackpot!

Sakhawat Ali, un paznic și pasionat de fotografie din satul Hushe, a surprins imaginile pe 13 martie, după „două săptămâni de urmărire a urmelor” prin Parcul Național Karakoram Central, aproape de K2, al doilea cel mai înalt vârf din lume. Totuși, norocul l-a surprins acasă, nu luând urma animalelor.

În imaginile surprinse de el apar o mamă leopard și cei trei pui ai săi. „În sat suntem obișnuiți să vedem leoparzi de zăpadă, dar nimeni, nici măcar bătrânii cu care am vorbit, nu a văzut vreodată patru leoparzi de zăpadă deodată”, a declarat Ali pentru CNN.

Inițial, cocoțat pe acoperișul casei sale, acesta a văzut-o pe mamă, dar, în scurt timp, au apărut și puii. Felinele rare au fost surprinse inițial prin binoclu, în scurt timp, Ali întorcându-se cu camera și filmând totul de la o distanță de 200 de metri.

Rare snow leopard sighting in Pakistan

Leoparzii de zăpadă sunt în prezent catalogați ca „vulnerabili” pe Lista Roșie a speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Cunoscuți la nivel local drept „fantomele munților”, se camuflează cu ușurință în habitatul lor natural din lanțul muntos Karakoram din regiunea Gilgit Baltistan din Pakistan.

Antropologul de mediu Shafqat Hussain spune că terenul stâncos din nordul Pakistanului este poate „cel mai bun habitat al leopardului de zăpadă din lume”. Animalele trăiesc doar în zonele alpine înalte din Himalaya și, în timp ce habitatul lor se întinde în 12 state, inclusiv China, Bhutan, Nepal, India, Pakistan, Rusia și Mongolia, sunt văzute extrem de rar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇