Astronomii au asistat în premieră la explozia violentă a unei stele supergigante roșii. Se schimbă tot ce se știa despre ele

Astronomii au asistat în premieră la explozia violentă a unei stele supergigante roșii. Se schimbă tot ce se știa despre ele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Moartea unei stele este unul dintre cele mai violente și fascinante evenimente din spațiu, iar recent astronomii au avut privilegiul de a fi martori, în timp real, la sfârșitul exploziv al unui gigant stelar.

Telescoapele de pe Pământ au reușit să surprindă, pentru prima oară, o imagine clară a momentelor finale ale unui supergigant roșu, relatează CNN.

Deși supergigantele roșii nu sunt cele mai luminoase sau mai masive stele, ele sunt cele mai mari când vine vorba despre volum.

Steaua care a oferit spectacolul este localizată în galaxia NGC 5731, la aproximativ 120 de milioane de ani lumină de Pământ, și avea o masă de 10 ori mai mare decât cea a Soarelui, relatează și IFL Science.

ADVERTISING

Înainte de explozia finală, unele stele trec prin erupții violente și își elimină mai multe straturi de gaz încins. Până la momentul în care astronomii au asistat la acest eveniment, se credea că supergigantele roșii sunt „tăcute” înainte de a exploda în supernove sau de a colapsa și a deveni stele cu neutroni.

Acum, cercetătorii au fost surprinși să asiste la autodistrugerea stelei într-o manieră spectaculoasă, înainte ca aceasta să devină o supernovă de tip II. Moartea unei stele reprezintă prăbușirea sa rapidă, urmată de o explozie violentă, în momentul în care rezervele sale de hidrogen, heliu și alte elemente din nucleu sunt epuizate.

ADVERTISING

Singurul element care rămâne în nucleu este fierul, iar acesta nu poate întreține fuziunea, astfel că steaua rămâne fără energie. Când se ajunge în acest stadiu, se produce supernova, se arată într-un raport publicat de The Astrophysical Journal.

„Aceasta este o nouă descoperire în felul în care înțelegeam ce se întâmplă cu stelele masive înainte să explodeze. Activitatea unei pre-supernove într-o supergigantă roșie nu a mai fost observată până acum. Pentru prima oară am văzut cum o supergigantă roșie explodează”, a declarat Wynn Jacobson-Galan, principalul autor al studiului.

ADVERTISING

Astronomii au observat pentru prima oară activitatea neobișnuită a stelei cu 130 de zile înainte ca ea să devină o supernovă. Radiație luminoasă a fost detectată în vara lui 2020 de telescopul Pan-STARRS al Institutului de Astronomie al Universității din Hawaii.

Ce a urmat a fost fascinant și intrigant pentru astronomi. „Este ca și cum ai privi o bombă cu ceas. Nu am văzut niciodată o activitate atât de violentă într-o supergigantă roșie, o emisie atât de luminoasă, urmată de colaps și combustie”, a declarat și Raffaella Margutti, profesor de astonomie și astrofizică la UC Berkeley.

Aceste stele masive trec, cel mai probabil, prin schimbări interne puternice care duc la eliminarea de gaz în spațiu înainte de a deveni supernove, se mai arată în cercetare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇