Ziua 478. Explozii în Kiev, veste proastă de la NATO. Putin sfidează cu o vizită în Turcia, Zelenski exclude negocieri cu Rusia (Video)

Ziua 478. Explozii în Kiev, veste proastă de la NATO. Putin sfidează cu o vizită în Turcia, Zelenski exclude negocieri cu Rusia (Video)

Ziua 478 de război a adus un nou atac masiv asupra mai multor regiuni din Ucraina, inclusiv a Kievului.

Alarmele au sunat în toată țara și cetățenii au fost avertizați să se adăpostească pentru că un număr mare de rachete au fost lansate de ruși. La Kiev, autoritățile au anunțat că 3 blocuri rezidenţiale au fost distruse în atacurile Rusiei, iar alte 15 au suferit daune semnificative. Au fost rănite cel puţin patru persoane, inclusiv un copil.

Asta în timp ce în capitală se află președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, care spune că este într-o misiune de pace. El urmează să se întâlnească cu Volodimir Zelenski, iar sâmbătă va fi în Rusia, unde va discuta și cu Vladimir Putin soluțiile de pace. După întâlnire, președintele Zelenski a spus că exclude orice negociere cu Rusia atâta timp cât trupele ruse se află pe teritoriul ucrainean.

Cât despre președintele rus, acesta sfidează Occidentul, anunțând că acceptă invitația omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, de a merge la Ankara. Amintim că pe numele lui Putin Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis în aprilie un mandat de arestare.

ADVERTISING

Despre contraofensivă au vorbit astăzi și Putin, și Zelenski. În timp ce Putin nu i-a dat nicio șansă de reușită, președintele Zelenski a spus că situația este în general pozitivă, dar trupele ucrainene se confruntă cu o rezistență foarte dură.

Iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că la summitul de la Vilnius nu va stabili nicio perspectivă pentru aderarea Ucrainei la organizația nord atlantică.

Situația pe front

  • Alertă națională - Alarmele au sunat vineri cu puțin înainte de ora 12:00 în toată Ucraina, fiind vizat în special Kievul. Forțele ucrainene spun că au doborât 6 rachete balistice Kinjal, 6 rachete Kalibr și două drone de recunoaștere.
  • O explozie a avut loc în districtul Podolski din Kiev. Trei blocuri rezidenţiale au fost distruse în atacurile Rusiei, iar alte 15 au suferit daune semnificative. Cel puţin patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite.
  • Victime în Herson - Rușii au continuat să bombardeze peste noapte Hersonul, lovind și mai multe locuințe. Un cuplu, soț și soție, au fost uciși.
  • Patriot vs. Kinjal - În urmă cu exact o lună, Ucraina spunea că a doborât alte 6 rachete Kinjal. Un comandant povestește cum a fost posibil cu ajutorul Patriot. Detalii AICI.
  • Tentative de asasinat - Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de Moscova în regiunea Herson, ocupată de ruşi, susţine că Ucraina a încercat să îl asasineze pe 9 iunie, cu „peste zece rachete de mare precizie”. În urma atacului asupra Arabat Spit, un centru de cazare temporară a fost avariat grav şi o persoană a murit.
  • Oameni rupți total de restul lumii - Satul Afanasievka din regiunea Nikolaev a fost izolat complet de restul lumii de inundațiile cauzate de distrugerea barajului Kakovka. Acum acolo se poate ajunge doar cu barca, oamenii având probleme cu aprovizionarea și accesul la servicii medicale. În plus, casele lor au fost invadate de șerpi, inclusiv veninoși.
ADVERTISING

Evoluții și scenarii militare

  • Ucraineni antrenați pe F-16 - Piloţii de vânătoare ucraineni sunt instruiţi să piloteze avioane F-16, a dezvăluit joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, sosind la Bruxelles la o reuniune a miniştrilor Apărării din Alianţa Nord-Atlantică. Detalii AICI.
  • Reparații pe front - Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat, după o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei care a avut loc la Bruxelles, că armata Kievului are capacitatea de a-şi recupera şi repara echipamentele avariate şi de a le readuce în luptă: „Vor continua să existe pagube în luptă, dar forţele ucrainene au încă o mare capacitate şi putere de luptă".
  • Lupte lungi și violente - Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme al SUA, a declarat că Kievul „face progrese constante" în contraofensiva sa, dar a subliniat că sunt dificultăţi în acest efort: „Aceasta este o luptă foarte dificilă. Este o luptă foarte violentă. Şi va dura probabil o perioadă de timp considerabilă şi cu costuri ridicate".
  • Putin despre contraofensivă - Preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat vineri "nicio şansă" de succes contraofensivei lansate de armata ucraineană pentru a împinge înapoi trupele ruse din teritoriile ucrainene ocupate. Detalii AICI.
  • Zelenski despre contraofensivă - Și Volodimir Zelenski a vorbit despre contraofensivă, într-un interviu acordat postului american NBC News: "Lucrurile nu arată rău. Aş spune că (contraofensiva) este în general pozitivă, dar este dificil. Trupele noastre care sunt acum în prima linie a frontului se confruntă cu o rezistenţă foarte dură".
  • Veste proastă de la NATO - NATO nu va stabili nicio perspectivă pentru aderarea Ucrainei cu ocazia summitului programat în iulie. "La summitul de la Vilnius, nu vom discuta despre vreo invitaţie de aderare" adresată Ucrainei, a declarat Jens Stoltenberg, potrivit site-ului Tagesschau.de, la finalul reuniunii miniştrilor Apărării din statele NATO, desfăşurată la Bruxelles. Cu toate acestea, oficialul a anunțat că se lucrează la crearea unui nou Consiliu NATO-Ucraina, în cadrul căruia Ucraina „va fi pe picior de egalitate cu aliații NATO”. „Ambiţia noastră este de a ţine o primă reuniune a noului Consiliu la Vilnius, cu preşedintele Zelenski'', a spus Stoltenberg.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Putin se teme de drone - Putin participă la Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg și va susține un discurs. Kremlinul a anunțat că cel mai probabil comunicațiile vor fi bruiate în tot acest timp, existând teama unui atac cu drone.
  • Incendiu după atac - Un incendiu a izbucnit la fabrica Bel-Pol din regiunea rusă Kursk, unul dintre cei mai mari producători de perne și plăpumi cu puf de gâscă. La fața locului au fost găsite rămășițe ale unei drone. Ținta ar fi fost un turn de comunicații din apropiere.
  • Putin la forumul de la Sankt Petersburg - Armele nucleare tactice au fost mutate deja de Rusia în Belarus, iar Ucraina nu va mai rezista mult a spus Vladimir Putin, vineri, cu ocazia unui discurs ținut la Forumul Economic de la Sankt Petersburg. Detalii AICI.

Diplomație în vreme de război

  • Putin merge în Turcia - Preşedintele rus Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis în aprilie un mandat de arestare, ceea ce îi limitează libertatea de mişcare, a acceptat invitaţia omologului său turc, recent reales în funcţie, Recep Tayyip Erdogan, de a efectua o vizită în Turcia, a anunțat Kremlinul.
  • Misiune de pace sud-africană - Președintele sud-african Cyril Ramaphosa a mers vineri în Ucraina, în cadrul unei misiuni de pace. El a venit cu trenul din Polonia și a vizitat zona Bucea, în apropiere de Kiev. Ramaphosa se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și apoi va merge în Rusia. Sâmbătă, la Sankt Petersburg, președintele Cyril Ramaphosa se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin.
  • Zelenski exclude negocieri cu Rusia - Volodimir Zelenski a exclus din nou orice negociere cu Rusia, într-o declaraţie după întâlnirea cu lideri africani, potrivit AFP. "Astăzi am spus clar în timpul întâlnirii noastre (cu delegaţia africană) ca a permite orice negociere cu Rusia acum, când ocupantul se află pe pământul nostru, înseamnă să îngheţe războiul, să îngheţe durerea şi suferinţa", a declarat el. "Este clar că Rusia încearcă din nou să-şi folosească vechea tactică de înşelăciune. Dar Rusia nu va mai reuşi să înşele lumea", a adăugat el. "Nu îi vom oferi o a doua şansă", a spus preşedintele ucrainean.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇