Un român a fost ucis de o antilopă care urmărea un struț, într-o grădină zoologică din Suedia

Un român a fost ucis de o antilopă care urmărea un struț, într-o grădină zoologică din Suedia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un român care lucra la o grădină zoologică din Suedia a fost ucis de o antilopă care urmărea un struț. Tragicul eveniment a avut loc la finalul lunii august, dar autoritățile au finalizat acum ancheta și au dat detalii.

În documentele care au fost depuse la Agenția pentru Protecția Muncii se arată că a fost vorba despre un „curs foarte rapid al evenimentelor”, potrivit Expressen.

Românul, care era îngrijitor, și managerul grădinii zoologice din provincia Oland, Richard Berglund, urmau să mute animalele aflate pe o pășune în adăposturile lor. În acel moment, „un struț alerga cu o viteză foarte mare, urmărit de o antilopă. Antilopa l-a străpuns pe român cu coarnele”.

ADVERTISING

Nu s-a putut stabili de ce antilopa urmărea struțul în momentul accidentului, dar potrivit grădinii zoologice, este posibil să fi fost speriată de o furtună puternică ce urma să vină.

„Antilopele devin neliniștite cu mult înainte ca noi, oamenii, să considerăm o furtună ca fiind îngrijorătoare. Aceasta poate fi o cauză probabilă a comportamentului anxios al animalelor care a precedat accidentul”, a precizat grădina zoologică.

Antilopele eland sunt animale mari, care pot avea o înălțime de până la 180 de centimetri și cântăresc mai mult de o tonă. Grădina zoologică din Öland are două antilope, care sunt descrise drept „animale liniștite, care nu au manifestat niciodată un comportament agresiv față de oameni”.

ADVERTISING

Românul este descris ca un angajat cu experiență, „obișnuit cu îngrijireaanimalelor”, care a lucrat la Zoo în ultimii patru ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇