Un român a fost arestat în SUA, pentru amenințări online cu privire la protestele de săptămâna trecută de la Capitoliu.
Suspectul, identificat drept Eduard Florea, a fost arestat de FBI în urma unei descinderi în casa sa din Queens, pentru ”acuzații legate de arme de foc”, explică oamenii legii, citați de NBC New York.
Românul nu pare să fi participat la protestele violente de la Capitoliu, însă unele dintre postările sale online instigau la organizarea unei caravane armate care să se îndrepte către Washington D.C., după protestele în care au fost uciși cinci oameni.
La intervenție au participat și cei de la Joint Terrorism Task Force, a căror investigație se află încă în derulare.
Românul avea deja cazier
Nu este clar dacă românul avea sau nu arme acasă și nici nu se știe ce influență avea în mediul online, însă are un cazier în care este trecută o arestare și o condamnare pentru posesie de arme în 2014, potrivit autorităților americane.
Atunci, Eduard Florea a fost condamnat la un an de închisoare după ce poliția a găsit peste 24 de arme în posesia sa, în Staten Island.
O.D.
Citește și:
- FBI a deschis 170 de dosare penale după asaltul de la Capitoliu. Alte câteva sute de simpatizanți ai lui Trump ar putea fi inculpați
- Congresul va ancheta Poliția de la Capitoliu: Agenții s-au pozat cu protestatarii sau le-au lăsat cale liberă (Video)
- Cum a reacționat Poliția la asaltul de la Capitoliu față de protestele Black Lives Matter din vară: ”Dacă manifestanții erau de culoare, puteau fi împușcați!” (Galerie foto & video)
- Primele puneri sub acuzare după asaltul de la Capitoliu: Protestatarii vor ajunge în fața unui mare juriu
- Fostul șef al Poliției de la Capitoliu susţine că i s-a refuzat cererea de a chema Garda Națională în ziua asaltului: De 5 ori am solicitat ajutor!