Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă un nou atac cu rachete balistice și drone asupra Kievului și a regiunii din jurul capitalei ucrainene. Trei oameni, între care un copil de patru ani, au murit, iar alte șapte persoane au fost rănite.
Potrivit BBC, explozii puternice au fost auzite în centrul Kievului, iar atacurile au provocat incendii în mai multe zone. Informațiile publicate ulterior de presa ucraineană și de autoritățile locale arată că victimele au fost înregistrate în districtul Brovarî, la est de capitală.
O casă a fost distrusă în satul Puhivka
În satul Puhivka, o dronă rusească a lovit o locuință cu două etaje, provocând un incendiu puternic. Casa, două foișoare și două autoturisme au fost distruse, potrivit informațiilor transmise de Serviciul ucrainean pentru Situații de Urgență și citate de UNN.
Trei persoane au murit, printre ele aflându-se un copil născut în 2022. Alte trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil. Șeful administrației militare regionale, Timur Tkacenko, a anunțat că efectele atacului au fost identificate în trei puncte din districtul Brovarî. Au mai fost avariate anexe gospodărești și automobile, iar o clădire nerezidențială a luat foc, relatează Ukrainska Pravda.
În Kiev, patru oameni au fost răniți. Incendii au izbucnit în districtele Obolon și Holosiivskîi, inclusiv la mai multe rezervoare de combustibil și într-o zonă cu clădiri nerezidențiale.
Șase rachete și 151 de drone
Forțele Aeriene ucrainene au precizat că Rusia a lansat în cursul nopții șase rachete – de tip Iskander-M și S-400 – și 151 de drone. Apărarea antiaeriană a anunțat că a doborât sau bruiat 135 dintre aparatele fără pilot, însă niciuna dintre rachete nu a fost interceptată.
Au fost înregistrate lovituri ale rachetelor și ale unui număr de 13 drone în 12 puncte, iar resturi ale țintelor aeriene doborâte au căzut în alte șapte locuri, potrivit bilanțului publicat de Forțele Aeriene și preluat de Ukrainska Pravda.
Atacul are loc la numai trei zile după un alt bombardament puternic asupra Kievului și a regiunii învecinate. Opt oameni care așteptau ultimul tren într-o stație din districtul Brovarî au fost uciși în noaptea de 4 spre 5 august.
