Un candidat condamnat pentru mită a împărţit alegătorilor sticle de alcool şi pungi cu diverse produse

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţiştii constănţeni au început o anchetă după ce au fost sesizaţi că un candidat la funcţia de primar al oraşului Năvodari ar fi oferit cetăţenilor pungi în care se aflau diverse produse, dar şi sticle cu băuturi alcoolice şi baloane, care erau inscripţionate cu însemnul electoral al unui partid.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pe data de 7 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada 1-6 septembrie, un candidat la alegerile locale ar fi oferit locuitorilor oraşului Năvodari pungi, al căror conţinut nu s-ar cunoaşte, sticle cu băuturi alcoolice şi baloane.

ADVERTISING

A fost întocmit dosar penal

“Toate acestea ar fi avut însemnul electoral al unui partid şi ar fi fost oferite pentru a-i determina pe cetăţeni să voteze candidatul în cauză. Precizăm faptul că la nivelul Poliţiei oraşului Năvodari a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor”, a transmis IPJ Constanţa.

Candidatul acuzat că ar fi făcut aceste fapte este fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, care candidează din partea Partdiului Neamul Românesc. El a ispăşit deja o pedeapsă cu închisoarea pentru dare de mită.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇