Uniunea Europeană a decis, luni, să-i sancţioneze pe militarii responsabili de lovitura de stat din Myanmar, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
”Miniştrii de Externe din UE au decis impunerea de sancţiuni ţintite împotriva intereselor economice şi financiare ale militarilor, deoarece în această ţară ei sunt antreprenori şi deţinători ai unor părţi ale economiei”, a declarat responsabilul european, în cursul unei conferinţe de presă.
”S-a ajuns la un acord politic pentru a-i sancţiona pe militari şi a fost lansată operaţiunea tehnică pentru a finaliza (sancţiunile) şi a le adopta”, a precizat o sursă diplomatică. ”Aceasta poate decurge foarte rapid”, a subliniat sursa citată de AFP.
UE a cerut luni în Myanmar ”o dezescaladare a crizei actuale prin încetarea imediată a stării de urgenţă”, restabilirea unui guvern civil şi eliberarea deţinuţilor, între care fosta lideră Aung San Suu Kyi.
Consiliul Afaceri Externe – ce grupează miniştrii de Externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene – reunit luni la Bruxelles, a condamnat în ‘termenii cei mai fermi’ lovitura militară comisă la 1 februarie în Myanmar şi a subliniat că UE ‘este pregătită’ să adopte sancţiuni împotriva militarilor responsabili de lovitura de stat, potrivit EFE şi AFP.
Zeci de mii de oameni au ieşit, luni, în stradă, în principalele oraşe din Myanmar, pentru a protesta față de junta militară în cadrul unei zile de grevă generală, după ce în weekend doi protestatari au fost ucişi în violenţele poliţiei.
Citește mai multe despre situația din Myanmar:
- Myanmar: Facebook a șters pagina armatei, iar protestele de amploare continuă
- Poliţia din Myanmar a tras asupra protestatarilor: Doi oameni au murit, alți 30 au fost răniți (Foto&Video)
- Generalii care au preluat puterea cu forța în Myanmar au conturile blocate și interdicție în Marea Britanie
- Raportorul special al ONU pentru Myanmar se declară îngrozit de situaţie
- Armata din Myanmar a blocat accesul la internet pentru a doua noapte consecutiv. Oamenii au ieşit din nou în stradă (Foto&Video)
- Biden a aprobat noi sancţiuni împotriva responsabililor de puciul militar din Myanmar
- Noi proteste în Myanmar: Poliţia a intervenit în forţă, o femeie a fost împuşcată în cap (Foto)