Poliţia din Myanmar a intervenit în forţă, marţi, asupra protestatarilor care demonstrau faţă de preluarea puterii de către armată, iar o femeie se află acum în stare critică după ce a fost împuşcată în cap.
Femeia a fost rănită în timpul protestului de marţi din capitala Nay Pyi Taw, unde poliţia a încercat să disperseze mulţimea folosind tunuri cu apă, gloanţe de ciuciuc şi muniţie de război, relatează BBC.
Grupurile pentru drepturile omului au spus că femeia a fost împuşcată în cap, iar alte persoane au suferit răni grave. Până în prezent, nu a fost înregistrat niciun deces.
Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile principalelor oraşe pentru a protesta faţă de lovitura de stat militară, prin care liderul de facto Aung San Suu Kyi şi guvernul ei ales democrat au fost înlăturaţi de la putere săptămâna trecută.
Armata a impus o restricţie privind adunările mai mari de cinci persoane şi există de asemenea o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte (între orele 20:00 şi 04:00).
Protestele au fost reluate azi
Poliţia a tras mai multe focuri de avertisment, înainte ca gloanţele de cauciuc să vizeze mulţimea din Nay Pyi Taw. Potrivit Reuters şi AFP, care au citat medici, mai mulţi oameni au fost răniţi cu muniţie reală.
Potrivit corespondentului BBC, care a discutat cu un medic de la un spital din Capitală, o femeie a fost rănită grav la cap şi un alt protestatar, în piept.
Human Rights Watch şi Fortify Rights au spus că femeia a fost împuşcată în cap în timp ce protesta.
Organizaţia Naţiunilor Unite a condamnat marţi folosirea violenţei în protestele din Myanmar.
Marţi seară, armata a „descins şi a distrus” sediul Ligii Naţionale pentru Democraţie (NLD), care a câştigat alegerile de toamna trecută, au spus reprezentanţii partidului. La momentul raziei, niciun membru al partidului nu se afla în sediu.
Miercuri dimineaţă, demonstraţiile au fost reluate, pentru a cincea zi consecutiv.
Armata a preluat controlul pe 1 februarie, iar Aung San Suu Kyi şi mai mulţi lideri politici au fost reţinuţi.
Forţele armate sunt susţinute de Opoziţie, care cere o reluare a alegerilor despre care spune că au fost fraudate. Comisia electorală a transmis că nu există dovezi care să susţină aceste acuzaţii. Lovitura de stat a fost organizată cu puţin timp înainte de startul sesiunii parlamentare.
Aung San Suu Kyi se află în arest la domiciliu şi a fost acuzată că deţine staţii de emisie-recepţie importate ilegal.