UE a aprobat planurile de redresare pentru alte patru state membre. România mai are de așteptat

UE a aprobat planurile de redresare pentru alte patru state membre. România mai are de așteptat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miniştrii europeni ai Finanţelor au aprobat, luni, planurile de redresare ale Croaţiei, Ciprului, Lituaniei şi Sloveniei, ceea ce deschide calea pentru eliberarea de pre-finanţări de la UE pentru proiectele prevăzute în mecansimul destinat stimulării investiţiilor.

Odată cu aprobarea acestor patru planuri, numărul total de planuri de redresare aprobate de miniştrii de Finanţe din UE a ajuns la 16, printre acestea fiind şi planurile depuse de toate marile economii ale blocului comunitar.

Planurile prezentate de restul statelor membre UE, inclusiv PNRR-ul României, urmează a fi evaluate la o dată ulterioară, transmite Reuters.

ADVERTISING

Toatele cele 27 de state membre UE ar urma să primească bani de la Mecanismul european de relansare, o schemă în valoare de 800 miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi. Pentru a primi bani, fiecare guvern trebuie să detalieze cum intenţionează să cheltuie partea care îi revine, cu condiţia ca cel puţin 37% din fonduri trebuie să meargă spre obiective verzi, precum reducerea emisiilor de CO2, şi cel puţin 20% pentru a face economia mai pregătită pentru epoca digitală.

Planurile naţionale sunt evaluate de Comisia Europeană, pentru a se asigura că îndeplinesc toate criteriile, şi apoi de consiliul miniştrilor de Finanţe, înainte ca banii să fie transferaţi.

ADVERTISING

Guvernele statelor membre vor primi, în avans, doar 13% din partea lor de bani, iar tranşele viitoare vor veni de două ori pe an, după finalizarea unor ţinte de investiţii şi reforme convenite.

Vezi și Consiliul UE a aprobat PNRR-urile pentru 12 state membre

Citește mai multe despre PNRR:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇