Ucraina face vaccinarea împotriva Covid obligatorie pentru profesori şi funcţionari

Ucraina face vaccinarea împotriva Covid obligatorie pentru profesori şi funcţionari

Lovită de un nou val de Covid, Ucraina a impus vaccinarea obligatorie pentru funcţionari şi cadrele didactice, decizie ce riscă să provoace proteste în această ţară unde opoziţia faţă de vaccinare este larg răspândită.

”Această decizie este menită să protejeze viaţa şi sănătatea ucrainenilor (…), prin crearea unui mediu sigur în instituţiile de învăţământ şi în structurile statului”, a explicat ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko.

Funcţionarii şi profesorii au acum la dispoziţie o lună pentru a se vaccina împotriva Covid-19, aceia care nu se vaccinează urmând să fie suspendaţi din funcţie fără plată, relatează AFP.

Până la sfârşitul lunii septembrie, 70% din cei circa 1,2 milioane de profesori ucraineni au primit cel puţin prima doză de vaccin şi 46% schema completă.

După un răgaz vara aceasta, Ucraina se confruntă în prezent cu o progresie fulminantă a infectărilor. Această ţară cu circa 40 de milioane de locuitori a înregistrat, joi, 15.125 de noi cazuri şi 314 decese asociate Covid, un record al ultimelor luni.

Cvasi-totalitatea bolnavilor care necesită spitalizare nu au fost vaccinaţi, a atras atenţia ministrul Sănătăţii.

După problemele iniţiale de livrare a vaccinurilor, Ucraina are acum patru seruri disponibile, respectiv Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Coronavac (de la chinezi).

ADVERTISING

Cu toate acestea, mulţi ucraineni încă ezită să se imunizeze, până la ora actuală numai 19% din populaţie primind cel puţin o doză de vaccin şi 16% ambele doze.

În aceste condiţii, noul val de Covid-19 riscă să provoace ravagii, avertizează experţii, în unele regiuni ale Ucrainei deja nemaifiind paturi libere în spitale.

Citeşte şi: Iohannis şi-a făcut doza a treia. Ce spune despre vaccinarea obligatorie a medicilor și profesorilor

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇