Turcia ne-a cerut să trimitem mai mulți salvatori. Arafat anunță ce schimbări a făcut pentru noua echipă (Galerie foto)

Turcia ne-a cerut să trimitem mai mulți salvatori. Arafat anunță ce schimbări a făcut pentru noua echipă (Galerie foto)

Turcia a cerut României suplimentarea echipei de căutare-salvare, astfel că miercuri încă 57 de salvatori merg spre zona calamitată în urma cutremurelor. Lor li se adaugă doi medici, doi asistenți și voluntarii de la Grupul Câinilor Utilitari.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, le-a spus celor care pleacă să sprijine la căutarea și salvarea persoanelor prinse sub dărâmături în Turcia și să se protejeze tot timpul.

„Aveți cu voi colegi voluntari care vin de la ONG-uri, de la Salvamont, care au câini antrenați pentru această activitate și avem colegii medici și asistenți de la SMURD cu care ați mai lucrat și care o să vă asigure vouă sprijinul, dar sunt foarte importanți și când lucrați pe persoane care sunt blocate și care trebuie asistate în momentul în care sunt scoase.

ADVERTISING

Nu e o misiune ușoară, e o misiune grea. Echipamentele de protecție sunt obligatorii pentru toți. Atenție la cap, atenție la orice când lucrați, să fiți cât mai bine protejați. Când vă întoarceți, să fiți tot așa, în forma asta”, le-a spus Arafat salvatorilor care pleacă în Turcia.

arafat salvatori otopeni
Foto: Facebook/IGSU

Potrivit șefului DSU, a fost o solicitare din partea Turciei de suplimentare a forțelor, oficialii români fiind contactați chiar de ambasadorul desemnat pentru România care a explicat situația din țara sa. Astfel, prim-ministrul Nicolae Ciucă a decis convocarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență și s-a luat decizia de marți noaptea de mobilizare a celei de-a doua echipe pentru a merge în Turcia.

caini-echipa-salvare-turcia

„În cursul nopții, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ISU București, colegii de la SMURD București au pregătit totul, cu ce pleacă, au fost solicitate în primă fază un avion NATO și în a doua fază am solicitat și al doilea. Avem două avioane SPARTAN care sunt și ele pregătite să plece. La acest moment, avioanele cu personalul - pentru că sunt mai lente - vor ajunge în cam două ore și jumătate la Adana, urmând să decoleze primul C17, apoi al doilea C17, de data asta cu utilajele.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Pentru a fi mai ușoară intervenția, de data asta am decis să trimitem și mașini pentru a fi echipa mai mobilă, mai puțin o povară pe autoritățile turce și mai mult independentă pentru a face treabă. Suntem contracronometru, trebuie să facem cât mai mult în această fază deja sunt din partea UE 5.000 de salvatori aproximativ și 200 de câini acolo. Noi mai trimitem acum acolo 57 de persoane care sunt salvatori de la ISU BIF, plus doi medici, doi asistenți de la SMURD București, plus voluntari de la Grupul Câinilor Utilitari careu au venit inclusiv din Caransebeș ca să participe la această misiune”, a declarat Raed Arafat.

echipa-salvatori-turcia-spartan

România a trimis de luni o echipă RO-USAR, personal specializat de intervenție în situații de criză din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută, potrivit unei decizii CNSU.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇