Tony Blair: Războiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de final

Tony Blair: Războiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de final
Foto: Hepta.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei către statutul de superputere, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole, a apreciat fostul premier britanic Tony Blair, informează Reuters.

”Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul ”se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională”.

Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca ”abuzive” sancţiunile decise de Occident contra Moscovei.

”Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 – 2007.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. La 144 de zile de la debutul războiului, Moscova susține în continuare că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇