Timiș: Un băiat de 15 ani a fost ucis cu toporul de alți trei adolescenți și îngropat în curtea casei

Timiș: Un băiat de 15 ani a fost ucis cu toporul de alți trei adolescenți și îngropat în curtea casei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un băiat de 15 ani a fost ucis și îngropat în curtea unei case din localitatea Cenei, județul Timiș.

Alin Mario Berinde plecase de acasă luni, cu trotineta, și nu s-a mai întors. A doua zi, mama sa a anunțat Poliția cu privire la dispariția copilului.

În urma sesizării, polițiștii au declanșat căutările și au descoperit mai întâi ghetele băiatului, iar ulterior trotineta, ascunsă într-un tufiş. Cercetările au dus apoi la identificarea locului unde fusese îngropat trupul neînsuflețit al minorului, în curtea unei case din Cenei.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat un al treilea băiat care a participat la crima din localitatea Cenei, judeţul Timiş, unde un băiat de 15 ani a fost ucis şi apoi îngropat în grădina unei locuinţe.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor citate de News.ro, sunt audiate patru persoane. Este vorba despre trei băieţi de 15, 15 şi 13 ani, care sunt principalii suspecţi, şi un martor, un tânăr de 21 de ani.

Din primele date reiese că între băieţi ar fi izbucnit o ceartă. Unul dintre prietenii lui Alin l-a lovit pe acesta cu un topor, pe stradă, în faţa casei băiatului de 13 ani, apoi ceilalţi i-au aplicat şi ei câteva lovituri. Când au văzut că Alin nu mai mişcă, l-au târât în curte. Iniţial, au vrut să incendieze cadavrul, dar nu au reuşit, aşa că l-au dezbrăcat, l-au pus într-o roabă şi l-au transportat în grădină. Acolo au săpat o groapă, iar după ce i-au învelit capul cu o geacă, l-au îngropat.

Ca să justifice prezenţa sângelui în faţa porţii şi în curte, agresorii au tăiat o găină ca să poată acoperi petele de sânge ale victimei, susţin surse citate de Antena3.

Trupul neînsuflețit al victimei a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc crima, precum și gradul de implicare al fiecărei persoane în acest caz.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇