The Atlantic: Trump se crede ”cel mai puternic om din toate timpurile”, alături de Alexandru cel Mare, Iulius Cezar și Napoleon

The Atlantic: Trump se crede ”cel mai puternic om din toate timpurile”, alături de Alexandru cel Mare, Iulius Cezar și Napoleon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Donald Trump se consideră de-acum ”cel mai puternic om din toate timpurile” şi se plasează alături de cei mai mari cuceritori din istorie, ca Alexandru cel Mare, Iulius Cezar sau Napoleon Bonaparte, potrivit unor surse de la Casa Albă.

”El vrea să ne amintim de el ca de cel care a realizat lucruri imposibile pentru alţii, mulţumită tăriei sale de caracter şi voinţei sale ieşite din comun”, a declarat un apropiat al lui Donald Trump revistei The Atlantic.

Locatarul Casei Albe, care afirma până acum că rivalizează cu unii dintre cei mai iluştri predecesori ai săi, ca George Washington şi Abraham Lincoln, se percepe de-acum ca un personaj total ieşit din comun, fără precedent în istoria mondială, prin puterea sa, scrie The Atlantic.

ADVERTISING

Vocabularul lui Trump, redus la război

Revista analizează câmpul lexical din ultimele luni al lui Trump, care teatralizează neîncetat războiul din Iran şi foloseşte din belşug termeni dramatici.

”O civilizaţie întreagă va pieri în această seară pentru a nu mai renaşte niciodată”, proclama el la începutul lui aprilie.

În pofida faptului că a acceptat un armistiţiu de două săptămâni, pe care l-a prelungit între timp, Trump şi-a prezentat intervenţionismul în Orientul Mijlociu drept ”unul dintre cele mai importante momente ale lungii şi complexei istorii a lumii”.

ADVERTISING

”El se află în mod clar într-o fază de dezinvoltură totală”, a rezumat, mai prozaic, alt apropiat al administraţiei americane, la revista americană.

Autoglorificare în stilul imperial roman

”Tendinţa autoglorificării este o caracteristică la fel de fundamentală a lui Trump ca freza sa impecabilă şi cravatele roşii supradimensionate”, îl ironizează The Atlantic.

Ea ”a devenit şi mai importantă (în ultima vreme) în definirea priorităţilor sale şi orientării acţiunilor sale, pe măsură ce se apropie de sfârşitul mandatului”, continuă revista.

ADVERTISING

”El este eliberat de preocupări politice şi este capabil să facă mai degrabă ceea ce este cu adevărat drept decât ceea ce-i serveşte intereselor politice”, declară un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

Pe de altă parte, Trump face tot ce poate pentru ca să lase o amprentă fizică a trecerii sale pe la Casa Albă - de la construirea unei viitoare săli de bal, ale cărei coloane şi aureturi evocă Roma antică, şi până la emiterea unei monede de aur care-i va purta profilul, cu ocazia marcării a 250 de ani de independenţă.

Va dori, oare, să desemneze şi un succesor, care să-i păstreze această amprentă pe plan politic, atunci când va pleca de la Casa Albă? - se întreabă revista.

Cuvântul care nu-i place lui Trump

În realitate, lui Trump nu-i place cuvântul ”moşternire”, au declarat consilieri şi aliaţi de-ai săi publicaţiei.

Unii dintre ei se întreabă chiar dacă lui Trump îi pasă cu adevărat de acest lucru.

”Singura moştenire care-l preocupă pe preşedintele Trump este să facă America mai măreaţă ca niciodată”, a declarat The Atlantic o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales.

În timp ce Trump căuta un partener de cursă în 2024, un colaborator apropiat povesteşte că a încercat să-l convingă să aleagă pe cineva care să contribuie la continuarea mişcării sale sale politice.

Trump i-a replicat ”ce-mi pasă mie? Voi fi mort”.