Talibanii controlează 65% din Afganistan, dar Biden nu regretă că a retras trupele americane

Talibanii controlează 65% din Afganistan, dar Biden nu regretă că a retras trupele americane
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Insurgenţii talibani şi-au înăsprit controlul asupra teritoriilor cucerite în Afganistan, în timp ce civilii s-au ascuns în locuinţele lor.

Un oficial al Uniunii Europene a spus că militanţii controlează 65% din ţară, după o serie de cuceriri făcute odată cu retragerea forţelor internaţionale, transmite Reuters.

Preşedintele Ashraf Ghani a făcut apel la liderii regionali să sprijine guvernul, în timp ce un oficial al ONU a spus că progresele înregistrate în domeniul drepturilor omului în cei 20 de ani de când islamiştii duri au fost demişi de la putere riscă să fie şterse.

În capitala Kabul, Ghani solicită ajutorul miliţiilor regionale cu care s-a certat de-a lungul anilor pentru a ajuta la apărarea guvernului său. El a apelat, de asemenea, la civili pentru a apăra ”esenţa democraţiei” Afganistanului.

ADVERTISING

În oraşul Aibak, capitala provinciei Samangan, pe drumul principal dintre oraşul nordic Mazar-i-Sharif şi Kabul, luptătorii talibani şi-au consolidat controlul, mutându-se în clădirile guvernamentale, au povestit locuitorii.

Majoritatea forţelor de securitate guvernamentale păreau să se fi retras.

Mărtuira unui localnic

”Singura modalitate este arestul la domiciliu autoimpus sau găsirea unei soluţii de a pleca la Kabul”, a declarat Sher Mohamed Abbas, un director fiscal provincial, când a fost întrebat despre condiţiile de viaţă din Aibak.

”Dar nici Kabulul nu mai este o opţiune sigură”, a spus Abbas, singurul care întreţine o familie de nouă persoane.

ADVERTISING

Talibanii au ajuns la biroul său şi le-a spus lucrătorilor să meargă acasă. El şi alţi rezidenţi nu au văzut şi nici nu au auzit lupte marţi.

De ani de zile, nordul a fost cea mai paşnică parte a ţării, cu o prezenţă talibană minimă. Strategia militanţilor pare să fie de a cuceri nordul, precum şi principalele puncte de trecere a frontierei din nord, vest şi sud, şi apoi să se apropie de Kabul.

Talibanii, luptându-se pentru a învinge guvernul susţinut de SUA şi pentru a reimpune legea islamică strictă, au cucerit luni Aibak întâlnind puţină rezistenţă.

Forţele talibane controlează acum 65% din teritoriul afgan, ameninţă că vor cuceri 11 capitale de provincie şi încearcă să lipsească oraşul Kabul de sprijinul său tradiţional din partea forţelor naţionale din nord, a declarat marţi un înalt oficial al UE.

ADVERTISING

Presiuni asupra Pakistanului

Guvernul a retras forţele din districtele rurale greu de apărat pentru a se concentra asupra deţinerii centrelor majore de populaţie, în timp ce oficialii au făcut apel la presiuni asupra Pakistanului vecin pentru a opri întăririle şi aprovizionarea talibanilor care trec peste graniţă.

Pakistanul neagă sprijinirea talibanilor.

Joe Biden nu regretă retragerea trupelor

În aceste condiţii, Statele Unite au efectuat atacuri aeriene în sprijinul trupelor guvernamentale, dar au declarat că revine forţelor afgane să-şi apere ţara. "Este lupta lor", a declarat John Kirby, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

În acest context, președintele SUA Joe Biden a declarat, marţi, că ''nu regretă'' decizia sa de a încheia retragerea trupelor americane din Afganistan la sfârşitul lunii august.

Afganii ''trebuie să aibă voinţa de a lupta'' şi ''trebuie să lupte pentru ei înşişi, pentru naţiunea lor'', a subliniat liderul american.

Citește mai multe despre situația din Afganistan:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇