Talibanii cuceresc încă o capitală provincială din Afganistan, a şaptea în mai puţin de o săptămână

Talibanii cuceresc încă o capitală provincială din Afganistan, a şaptea în mai puţin de o săptămână
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Talibanii au cucerit marţi capitala provinciei Farah din vestul Afganistanului, a şaptea în mai puţin de o săptămână, au confirmat surse citate de dpa şi AFP.

Militanţii talibani controlează acum clădiri guvernamentale cheie, printre care biroul guvernatorului, cartierul general al poliţiei şi închisoarea centrală din provincie, potrivit parlamentarului Abdul Nasri Farahi şi consilierei provinciale Shahla Abu Bakr.

„În această după-amiază, talibanii au intrat în oraşul Farah după o luptă scurtă cu forţele de securitate. Ei au ocupat biroul guvernatorului şi cartierul general al poliţiei. Forţele de securitate s-au retras spre o bază a armatei”, a declarat Shahla Abu Bakr, potrivit AFP.

Farah este cel de al şaptea oraş care a căzut în mâinile militanţilor în mai puţin de o săptămână.

De asemenea, insurgenţii se apropie de oraşul Mazar-e-Sharif, capitala provinciei Balkh, din nordul ţării.

Doi oficiali locali au declarat pentru dpa că situaţia securităţii s-a deteriorat în al patrulea oraş afgan ca mărime, ce are o populaţie de peste o jumătate de milion de locuitori.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇