SUA avertizează că nu va limita folosirea armelor americane de către Ucraina, dacă trupele nord-coreene intră în luptă

SUA avertizează că nu va limita folosirea armelor americane de către Ucraina, dacă trupele nord-coreene intră în luptă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraina nu va avea noi restricţii privind utilizarea armelor americane împotriva forţelor nord-coreene, în cazul în care acestea ar intra în luptă împotriva forţelor ucrainene, a declarat luni Pentagonul, care a estimat că 10.000 de soldaţi nord-coreeni au fost desfăşuraţi în estul Rusiei pentru antrenamente.

„O parte dintre aceşti soldaţi s-au apropiat deja de Ucraina şi suntem din ce în ce mai îngrijoraţi că Rusia intenţionează să folosească aceşti soldaţi în luptă sau pentru a sprijini operaţiunile de luptă împotriva forţelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, în apropierea graniţei cu Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh, relatează Reuters.

ADVERTISING

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat anterior luni că unităţi militare din Coreea de Nord au fost desfăşurate în regiunea Kursk din Rusia, pe care forţele ucrainene au cucerit-o într-o ofensivă surpriză în vară.

Singh a refuzat însă să confirme prezenţa forţelor nord-coreene în Kursk.

„Este probabil ca acestea să se deplaseze în acea direcţie spre Kursk. Dar nu am mai multe detalii încă”, a declarat Singh.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇