Alexandru Bogdan Bălan a fost numit, începând cu data de 17 septembrie, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române (AVR), iar Savin Mihai a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, anunţă instituţia.
Alexandru Bogdan Bălan a fost anterior inspector vamal superior şi inspector antifraudă și îl înlocuiește astfel pe Marcel Simion Mutescu, eliberat din funcție printr-o decizie oficială semnată de premierul Ilie Bolojan.
"Prin expertiza sa, Alexandru Bogdan Bălan îşi propune să consolideze rolul Autorităţii Vamale Române în protejarea intereselor economice ale României şi ale Uniunii Europene, în combaterea evaziunii fiscale şi în facilitarea comerţului legitim”, arată Autoritatea Vamală Română, joi, într-un comunicat citat de News.ro.
Noul vicepreşedinte, Mihai Savin are experienţă în procese de transformare instituţională şi optimizare operaţională, ceea ce va contribui la consolidarea capacităţii instituţiei de a răspunde provocărilor actuale în domeniul vamal şi de a intensifica eforturile pentru reducerea evaziunii fiscale, menționează instituția.
"Noua conducere vizează implementarea unui nou mod de lucru, bazat pe eficienţă, transparenţă şi responsabilitate. Într-un context marcat de provocări majore în domeniul combaterii contrabandei, stopării evaziunii fiscale şi eliminării fluxurilor de bani nefiscalizaţi, această schimbare reprezintă un pas necesar pentru creşterea performanţei şi pentru întărirea capacităţii instituţiei de a răspunde rapid şi eficient", mai arată Autoritatea Vamală Română.
Numirea noii echipe de conducere are loc în contextul procesului de modernizare a administraţiei vamale şi al implementării reformelor la nivel european, în care România are un rol activ.