Scoţia şi Ţara Galilor denunţă ”un atac frontal total” al Londrei asupra autonomiei lor

Scoţia şi Ţara Galilor denunţă ”un atac frontal total” al Londrei asupra autonomiei lor

Premierul scoţian Nicola Sturgeon denunţă un proiect de lege cu privire la organizarea internă a Regatului Unit, prezentat miercuri de Guvernul lui Boris Johnson, drept un ”atac frontal total” asupra autonomiei Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord, relatează Reuters.

Sturgeon a avertizat că acest text nu face decât să consolideze cauza independenţei Scoţiei.

”Tot mai mult, aceasta nu este o problemă de alternativă între independenţă şi status quo-ul descentralizării. Este vorba despre independenţă ca singurul mijloc de aprare a Parlamentului scoţian, pentru a nu fi fragilizat şi pentru ca puterile să nu-i fie subminate”, a subliniat ea.

ADVERTISING

Premierul separatist scoţian acuză Guvernul Johnson că este ”cel mai iresponsabil, iar pentru a înrăutăţi lucrurile şi mai mult, incompetent şi lipsit de orice principiu” pe care l-a văzut ea vreodată.

Guvernul britanic a recunoscut marţi că acest proiect de lege, care urmează să definească piaţa internă britanică după Brexit încalcă ”în mod limitat” angajamentele internaţionale pe care şi le-a asumat.

ADVERTISING

În cadrul subtilului echilibru constituţional din Marea Britanie, parlamentele şi guvernele semiautonome ale Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord - numite administraţii ”delegate” - au competenţe în domenii ca educaţia, sănătatea, poliţia şi justiţia.

La Cardiff, reacţia faţă de proiectul de lege pregătit de Londra a fost la fel de negativă. Proiectul este considerat o ameninţare la adresa legăturilor care leagă cele patru provincii ale regatului.

ADVERTISING

”Permiteţi-mi să spun lucrurilor pe nume: Guvernul Regatului Unit prevede să sacrifice viitorul Uniunii (britanice) smulgând atribuţii administraţiilor descentralizate”, denunţă ”consilierul general al Ţării Galilor” Jeremy Miles, principalul consilier juriric al Guvernului local.

”Acest proiect este o atingere la adresa democraţiei şi un afront adus popoarelor Ţării Galilor, Scoţiei şi Irlandei de Nord, care au votat în numeroase rânduri în favoarea descentralizării”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇