Demisie neașteptată în Guvernul britanic: ”Ne dă de înțeles că Johnson e pe punctul de a încălca legea”

Demisie neașteptată în Guvernul britanic: ”Ne dă de înțeles că Johnson e pe punctul de a încălca legea”

Sir Jonathan Jones, secretar de stat permanent pe probleme juridice al Guvernului Boris Johnson, a demisionat din funcție. Este al 6-lea înalt funcționar public care pleacă din Executiv de la începutul anului.

El fusese înnobilat în decembrie 2019 pentru munca depusă în slujba Guvernului britanic, atât în probleme de natură constituțională, dar și pentru contribuția la acordul de Brexit, potrivit BBC.

Cei de la Financial Times susțin că demisia este legată de faptul că Jones a dat de înțeles în mai multe discuții că Boris Johnson ar vrea să revină asupra unor articole din acordul de Brexit ce privesc relația cu Irlanda de Nord.

ADVERTISING

Guvernul a negat că ar avea astfel de intenții, însă acum, cu demisia lui Jones, suspiciunile au devenit și mai mari.

”Dacă el a ales să plece din serviciul public înseamnă că ceva e foarte putred în guvernul acesta. Demisia lui ne indică faptul că cei care conduc departamentele legale cred că Guvernul e pe punctul de a încălca legea”, a comentat lordul Charlie Falconer, unul dintre liderii Opoziției.

Citește și:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇