Rusia s-a luminat de Valentine's Day pentru Navalnîi, care e ”iubire”: Chiar și Darth Vader a trecut de partea luminii (Galerie foto&Video)

Rusia s-a luminat de Valentine's Day pentru Navalnîi, care e ”iubire”: Chiar și Darth Vader a trecut de partea luminii (Galerie foto&Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi au organizat în weekend o serie de acţiuni simbolice de protest faţă de încarcerarea opozantului rus, în pofida riscului de a fi arestaţi.

Apropiaţi ai opozantului numărul unu al preşedintelui rus Vladimir Putin au decis să suspende manifestaţiile până în primăvară, după arestarea a mii de manifestanţi la adunări în susţinerea acestuia, în ultimele săptămâni, notează Reuters.

ADVERTISING

Însă ei i-au îndemnat pe ruşi să-şi manifeste solidaritatea cu Aleksei Navalnîi prin adunări, duminică seara, timp de un sfert de oră, în faţa locuinţelor lor, de Ziua Îndrăgostiţilor (Valentine's Day), aprinzând lanterna telefoanelor mobile sau lumânări.

Imagini cu persoane care ţin lumânări sau telefoane cu lanterna aprinsă, din numeroase oraşe din ţară, au fost postate pe reţele de socializare.

”Putin e frica. Navalnîi e iubirea. De aceea vom învinge”, a scris pe Twitter Leonid Volkov, un apropiat al lui Navalnîi, iniţiatorul acţiunii.

O imagine a primit o mulțime de reacții, utilizatorii glumind pe seama faptului că și Darth Vader a trecut de partea luminii:

Femeile au făcut un lanț uman

Alt activist a îndemnat femeile să formeze un lanţ uman pe o stradă pietonală din Moscova, în semn de solidaritate cu Iulia, soţia opozantului, care s-a exilat în Germania săptămâna trecută, potrivit presei.

ADVERTISING

Aproximativ 100 de femei, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au răspuns apelului şi au manifestat duminică după-amiaza, în pofida frigului şi rafalelor puternice de vânt, pe strada Arbat.

Alt lanţ uman, mai mic, a fost organizat la Sankt Petersburg.

Poliţia nu a efectuat nicio arestare în masă la aceste manifestaţii, care nu au condus la violenţe.

Organizaţia nongvernamentală (ONG) OVD-Info a anunţat că nouă arestări au fost operate la Kazan, la aproximativ 820 de kilometri est de Moscova, în urma unei manifestaţii împotriva reprimării.

Şase dintre cele nouă persoane arestate au  fost eliberate rapid.

ADVERTISING

Arestarea lui Navalnîi

Aleksei Navalnîi a fost arestat la jumătatea lui ianuarie, la întoarcerea din Germania, unde a primit îngrijiri timp de cinci luni de zile după ce a fost otrăvit în Siberia cu un agent neurotoxic de tip noviciok, de care-l acuză pe Putin şi FSB-ul.

Kremlinul dezminte că a jucat vreun rol în această dramă, care a condus la o deteriorare puternică a relaţiilor Moscovei cu Uniunea Europeană (UE).

Opozantul a fost condamnat la 2 februarie la trei ani şi jumătate de închisoare cu executarea, cu privire la încălcarea eliberării sale condiţionate într-un dosar de deturnare de fonduri în care a fost condamnat cu suspendare în 2014. El mai are de ispăşit doi anişi opt luni, după comutarea acestei pedepse.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇