Avocații lui Navalnîi au făcut recurs la decizia de condamnare la închisoare a opozantului rus

Avocații lui Navalnîi au făcut recurs la decizia de condamnare la închisoare a opozantului rus
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Avocaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au făcut vineri recurs la pedeapsa cu închisoarea de trei ani şi jumătate impusă la 2 februarie, pentru încălcarea termenilor unui control judiciar.

Casting pentru succesorul lui Putin: cine îl alege și cât de mult încurcă Navalnîi

Tribunalul Urban din Moscova va analiza apelul la 20 februarie, după cum a declarat presei Vadim Kobzev, reprezentantul opozantului rus, relatează EFE.

Navalnîi a fost condamnat la 2 februarie, pentru că nu s-a prezentat în persoană în faţa unui ofiţer de probaţiune, de două ori pe lună, după pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pe care o primise în 2014 pentru fraudă comercială în legătură cu compania ‘Yves Rocher Vostok’.

ADVERTISING

Opozantul rus a explicat cu acel prilej că luni la rândul nu s-a putut prezenta în faţa autorităţilor penitenciare deoarece se afla în Germania, mai întâi în comă, iar apoi recuperându-se după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok, pentru care acuză serviciile secrete ruse.

Discursul lui Navalnîi în fața judecătorilor care l-au condamnat: Putin va intra în istorie ca Vladimir Otrăvitorul de Chiloți

Navalnîi, care ar avea de executat doi ani şi opt luni de închisoare, dat fiind că timp de 10 luni s-a aflat în arest la domiciliu, iar acum este întemniţat într-o închisoare din Moscova, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea şi ulterior judecarea lui.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇