Restricții severe de circulație la Kiev: Cine iese pe stradă între 17:00 și 8:00 va fi considerat inamic

Restricții severe de circulație la Kiev: Cine iese pe stradă între 17:00 și 8:00 va fi considerat inamic

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat sâmbătă o înăsprire a interdicţiei de circulaţie din cauza invaziei ruseşti, avertizând că oricine se află pe stradă între orele 17.00 şi 8.00 va fi tratat ca un inamic, transmite AFP.

”Toţi civilii care se află pe stradă în timpul stingerii vor fi consideraţi membri ai grupurilor de sabotaj şi recunoaştere ale inamicului”, a declarat Vitali Kliciko pe Telegram.

Impusă la Kiev joi, după începerea ofensivei ruseşti, această măsură dura până acum de la ora 22.00 la 7.00.

ADVERTISING

De asemenea, Kliciko a anunţat, într-un mesaj separat pe Telegram, că metroul din capitală a fost transformat în loc refugiu pentru locuitori şi că nu va mai asigura, deocamdată, serviciul de transport.

Sâmbătă, în a treia zi a invaziei, Kievul se afla sub tiruri de rachete ale Moscovei şi în oraş aveau loc lupte, potrivit autorităţilor ucrainene.

LIVE - Ziua a treia de război - află ce se întâmplă chiar acum

A doua zi de război în Ucraina: Kievul a rezistat, Putin a fost trecut pe lista neagră, se discută despre negocieri, un copil s-a născut la metrou (Foto & Video)

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇