Reacția lui Rafila, după ce doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon au fost reținuți pentru omor calificat

Reacția lui Rafila, după ce doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon au fost reținuți pentru omor calificat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, e șocat de acuzațiile de omor cu premeditare aduse celor doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon din București.

Potrivit ministrului, precizările venite de la Parchet în ceea ce privește modul în care nu au fost tratați pacienții sunt revoltătoare.

”Cel de-al doilea comunicat e absolut șocant, pentru mine și colegii mei, pleacă de la niște premise care pentru mine, ca medic, sunt de necrezut, ucidere nu din culpă, ci cu premeditare. Sunt acuzații extrem de grave și, dacă se confirmă, sunt fără precedent. Trebuie sancționate ca atare.

ADVERTISING

Omorul din culpă, neglijența sunt lucruri nedorite, care se pot întâmpla, dar această precizare de la Parchet, legată de premeditare în ceea ce privește modul în care nu au fost tratați pacienții, mi se pare revoltător, iar pentru mine, cel puțin, care practic medicina de 35 de ani, este nepermis”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Ministrul a fost întrebat și de ce după anchetele de la minister și Colegiul Medicilor București s-a ajuns la concluzia că nu a fost o problemă medicală, ci una de comunicare între medici.

ADVERTISING

”Trebuie să înțelegem anumite lucruri: Ministerul poate verifica proceduri administrative, din punct de vedere al tratamentului nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști, au verificat modul în care organizarea internă a spitalului a respectat procedurile, a verificat situația care a dus la informația că pacienții au putut să fie tratați necorespunzător.

Colegiul Medicilor a făcut o parte de investigație profesională, cu medici specializați în ATI, sau departamente apropiate, care au putut să își facă un punct de vedere profesional, au discutat cu cei care lucrează acolo, concluzia a fost că nu a fost o situație care să pună probleme legate de corectitudinea tratamentului. Imediat cum noi am avut această informație și am luat legătura cu managementul spitalului, am sesizat Parchetul”, a precizat Rafila.

ADVERTISING

Doi medici specialiști ATI și o asistentă au fost reținuţi, miercuri, pentru 24 de ore, în cazul morţilor suspecte din primăvară de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

Cele două doctoriţe sunt acuzate de tentativă de omor și omor calificat, iar asistenta de mărturie mincinoasă.

Tot miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântul Pantelimon. Ulterior, managerul spitalului, medicul chirurg Bogdan Socea, dar și directorul și-au dat demisia.

Este vorba despre un dosar penal deschis în aprilie, după ce 17 pacienţi internaţi la terapie intensivă au decedat în doar patru zile, iar un angajat al spitalului a reclamat că bolnavii au primit doze reduse de noradrenalină.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇