Apocalipsa de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Apocalipsa de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Indiferent care va fi concluzia celor patru anchete de Spitalul Sfântul Pantelimon, ceea ce s-a întâmplat în acest caz este de o extremă gravitate și consecințele, într-un sens sau altul, ar trebui să fie pe măsură.

Putem avea doar două variante. Fie într-adevăr în secția ATI a acelui spital s-au întâmplat autentice crime premeditate, fie asistăm la o răfuială între două grupuri de medici și asistente în conflict care au declanșat un autentic război nuclear.

Surse convergente din sistemul sanitar spun că sub conducerea unui manager destul de slab, confruntarea din spital dura de ceva vreme.

Varianta apocaliptică

Personal, îmi este foarte greu să cred că un grup de medici, practic o întreagă secție ATI, a constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a ucide pacienți.

ADVERTISING

Pentru că acesta nu ar fi un malpraxis comis din greșeală sau neglijență. Nu ar fi nici măcar acțiunea vreunui dezaxat “înger al morții”, cum s-a mai văzut în lume. Ar fi de-a dreptul o organizare criminală a unei secții dintr-un spital cu scopul de a ucide pacienți. Adică ceva apocaliptic.

Asta nu înseamnă că varianta poate fi cu totul exclusă și este foarte important ca anchetele, profesională și penală, care, înțelegem, vor include și dezhumarea celor 17 persoane decedate în perioada 4-7 aprilie în secția ATI a spitalului, să fie extrem de precise și complete.

Ancheta, cel puțin cea penală, va fi complexă pentru că trebuie analizate toate fișele medicale, cel mai probabil scrise de mână, deci mai mult sau mai puțin lizibile, trebuie verificat dacă injectomatele folosite au carduri de memorie și ce indică ele, plus audierile de martori, expertizele. Dar Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei are experiența și competența necesară.

Ancheta medicală va urmări, desigur, conduita terapeutica și mă bucur că președinta Colegiului Medicilor București, dr. Cătălina Poiană, s-a arătat convinsă de necesitatea unui rezultat rapid.

Oricum, un număr mai mare decât media de decese într-un interval scurt, singurul element obiectiv al acuzațiilor, trebuie atent verificat, pentru că nu e nevoie să fie neapărat crimă pentru a avea deficiențe în activitate, adică malpraxis.

La cât de oribil sună scenariul public, este firească reacția familiilor celor 17 pacienți asupra decesului cărora planează suspiciunea de omor. Și din mărturiile lor se profilează o comunicare foarte proastă cu pacienții și aparținătorii, lipsa de empatie din interacțiunea cu oamenii. O boală cronică a sistemului sanitar din România.

Dar nu este vorba numai despre reacția familiilor, ci și despre oripilarea societății.

Efectul incendiului emoțional

Și așa încrederea în sitemul sanitar românesc nu era pe cele mai înalte cote. Pandemia și scandalurile periodice, interacțiunile adesea nefericite cu spitalele au menținut o stare de nemulțumire mocnită, care acum primește un declanșator de proporții.

Și de aici un efect foarte grav al incendiului emoțional al momentului: decredibilizarea și anatemizarea corpului medical în bloc. Chiar dacă la Sfântul Pantelimon s-ar fi comis ororile reclamate, vinovați ar fi un număr limitat de oameni cu nume și prenume, nu o breaslă.

Pe altă parte, constat, mai ales pe Facebook, cât de mulți oameni se pricep la una dintre cele mai dificile specialități medicale - anestezie terapie intensivă, deși nu au niciun fel de pregătire medicală.

Câțiva medici ATI au încercat să dea câteva explicații prudente în vacarmul general. Aveți mai jos postarea dnei dr Laura Zarafin de la Spitalul Colentina și vă invit să citiți și comentariile medicilor, extrem de relevante pentru cei care vor să înțeleagă câte ceva din aspectele medicale ale speței.

Pentru nespecialiști - noradrenalina este un vasopresor ce se folosește de urgență și pe termen scurt , până la...

Publicată de Laura Zarafin pe Vineri, 12 aprilie 2024

După cum explică medicii specialiști ATI, noradrenalina, a carei folosire este în discuție, are o plajă foarte largă a dozei de administrare, doza minimă fiind de 300 de ori mai mică decât cea maximă posibilă.

În funcție de patologie, de reacțiile pacienților, ajustarea dozelor, inclusiv în timp, este o chestiune de finețe. Cât timp nu există o singură doză corectă, este greu de înțeles o acuzație generală privind o doză greșită.

Tertium non datur

Dacă tragem linia, cu siguranță că dovedirea unui grup organizat de crime în serie în secția ATI a unui spital ar fi o realitate teribilă care ar impune sancțiuni majore chiar dincolo de eventualii autori și care ar pune sub semnul întrebării funcționarea întregului sistem sanitar.

Dar dacă ancheta va dovedi că a fost doar o imensă calomnie, o persoană dispusă să inducă o asemenea panică și o asemenea neîncredere în sistemul sanitar ar trebui să dispară definitiv din profesie, eventual pe ușa unei pușcării.

Asta cu atât mai mult cu cât, în condițiile neîncrederii în instituțiile statului, nu am nicio îndoială că mulți români ar rămâne cu îndoiala unei mușamalizări, dacă nu chiar cu credința că un grup de medici s-a transformat în asasini cu intenție și premeditare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇