Concluzii după anchetele de la Spitalul Sf. Pantelimon: Comunicare defectuoasă și stare permanentă de conflict la nivelul conducerii

Concluzii după anchetele de la Spitalul Sf. Pantelimon: Comunicare defectuoasă și stare permanentă de conflict la nivelul conducerii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Corpul de Control trimis de ministrul Alexandru Rafila la Spitalul Sf. Pantelimon, dar şi comisia internă de analiză a unităţii medicale au prezentat, miercuri, concluzii ale verificărilor, după ce s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în Secţia ATI.

Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză, este concluzia Corpului de Control al ministrului Sănătăţii.

În schimb, comisia internă de analiză a Spitalului Sf. Pantelimon nu a constatat "nicio abatere profesională", respectându-se toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente, însă vorbeşte despre o stare permanentă de conflict la nivelul conducerii.

"Rămâne în discuţie presupusa faptă a depăşirii grave a competenţei profesionale a unei asistente medicale care ar fi afirmat că a modificat din proprie iniţiativă doza de noradrenalină, dar nu există nicio dovadă că acest lucru s-ar fi petrecut în realitate", adaugă raportul intern.

ADVERTISING

Corpul de Control dă vina pe comunicare

Sesizările formulate de către angajaţii spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză.

Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri şi presupuse acţiuni de hărţuire exercitate asupra unui medic din cadrul secţiei ATI.

La nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări, din punct de vedere administrativ, în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum şi a informaţiilor apărute în mass-media.

În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conţine concluzii şi recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat remis miercuri.

ADVERTISING

Comisia spitalului vorbeşte de o asistentă care şi-ar fi depăşit atribuţiile

Comisia internă despre care vorbeşte MS spune că o asistentă medicală se poate să îşi fi depăşit atribuţiile, dar nu e nimic sigur.

"Comisia nu a constatat nicio abatere profesională, respectându-se toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente.

Rămâne în discuţie presupusa faptă a depăşirii grave a competenţei profesionale a unei asistente medicale care ar fi afirmat că a modificat din proprie iniţiativă doza de noradrenalină, dar nu există nicio dovadă că acest lucru s-ar fi petrecut în realitate", se arată în concluziile şi recomandările incluse în raportul Comisiei interne, citat de Agerpres.

ADVERTISING

În plus, comisia a constatat "situaţii de supraaglomerare a Secţiei ATI şi chiar depăşirea capacităţii pentru asigurarea unor condiţii medicale de foarte bună calitate".

Comisia adaugă că folosirea paturilor din unitatea de primiri urgenţe ca zonă tampon pentru Secţia ATI nu poate fi decât o soluţie de moment şi de foarte scurtă durată, iar conducerea spitalului trebuie să identifice de urgenţă soluţii pentru extinderea spaţiului Secţiei ATI.

"Se impune luarea de măsuri de urgenţă pentru ridicarea nivelului profesional al personalului aflat în Secţia ATI, în mod deosebit a personalului mediu şi auxiliar, atât în ceea ce priveşte cunoştinţele medicale, cât şi modalitatea de comunicare şi nivelul de empatie cu pacienţii şi rudele acestora", adaugă comisia.

Stare conflictuală permanentă atât la nivelul conducerii spitalului

În plus, "se impune luarea de urgenţă de măsuri de control privind respectarea riguroasă a Regulamentului Intern şi se consideră că sesizarea depusă şi datele apărute în presă sunt generate de o stare conflictuală permanentă atât la nivelul conducerii spitalului, cât şi a Secţiei ATI".

"Constatarea pe baza căreia comisia a tras această concluzie este aceea că până în octombrie 2023, în ultimii 3 ani, fluctuaţia de cadre medicale - medici, asistente, îngrijitoare, infirmiere a fost foarte mare - 66 cadre medicale, toate motivându-şi decizia de existenţă a unei atmosfere tensionate, ce perturbă grav activitatea profesională.

Ca o consecinţă a acestei situaţii, au rămas în Secţia ATI doar un număr de 3 - 4 medici care să desfăşoare o activitate deosebit de complexă. După luna noiembrie 2023, odată cu schimbarea conducerii secţiei, atmosfera s-a ameliorat rapid, iar numărul de medici a crescut la 13, majoritatea medici tineri şi bine pregătiţi profesional.

Acestora li s-au adăugat un număr de medici tineri din alte spitale care efectuează gărzi în unitatea noastră", se mai arată în raportul citat.

Conducerea spitalului "trebuie să depună de urgenţă toate eforturile legale pentru a controla acest gen de situaţie, situaţie ce este atât în detrimentul bolnavilor, cât şi a imaginii spitalului".

"Trebuie reanalizate codurile de conduită profesională pentru toate categoriile de personal, modul de aplicare a acestora, stabilirea unui plan concret de îndreptare a situaţiei. (...) Activitatea medicală nu poate fi transformată într-o armă de luptă pentru rezolvarea unor conflicte personale", conchide comisia raportul său.

Ancheta penală e separat

Mai multe anchete au fost demarate, inclusiv una penală, după acuzaţiile referitoare la decesul mai multor pacienţi, în doar câteva zile, în Secţia ATI a Spitalului Sf. Pantelimon, care ar fi fost cauzate de administrarea necorespunzătoare a unui medicament.

Oficialii Ministerului Sănătăţii precizează că verificările lor au vizat doar activitatea administrativă a spitalului.

”Verificările efectuate de către Corpul de Control al ministrului, precum şi cele efectuate de către comisia internă a Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, au vizat numai activitatea din punct de vedere administrativ derulată la nivelul spitalului, aspectele de natură penală fiind atributul exclusiv al unităţii de Parchet competente.

Atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti au pus la dispoziţia unităţii de Parchet toate datele şi documentele solicitate de către aceasta”, se mai arată în comunicatul MS.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇