Forțele speciale ale Direcției de Informații militare a Ucrainei (GUR) au desfășurat un raid nocturn pe limba de nisip Tendrivska, în nordul Mării Negre, unde au instalat mine și au distrus un vehicul militar rusesc de transport DT-10 „Vityaz”, potrivit unui comunicat oficial postat pe Telegram.
Operațiunea a fost efectuată de cercetașii cu nume de cod „Viking”, care au debarcat pe fâșia izolată de coastă din regiunea Herson, lungă de peste 60 de kilometri – un teren ideal pentru misiuni clandestine.
Forțele speciale au plasat câmpuri minate și s-au retras în siguranță, conform imaginilor video publicate de GUR.
Forțele speciale ucrainene "au prins într-o ambuscadă vehiculul multifuncțional cu șenile DT-10 ‘Vityaz’ al ocupanților ruși. Vehiculul a fost distrus. Lupta împotriva logisticii ruse continuă”, a transmis GUR, citat de Kiev Post.
DT-10 este un transportor blindat greu, amfibiu, cu o greutate de aproape 28 de tone, proiectat pentru condiții extreme și folosit de trupele ruse pentru transportul echipamentelor și soldaților.
Varianta utilizată de armata rusă are protecție blindată, poate transporta până la 10 tone și are o autonomie de până la 700 km.
Raidul face parte dintr-o serie de acțiuni speciale desfășurate recent de GUR, inclusiv o operațiune în Orientul Îndepărtat al Rusiei, unde forțele ucrainene ar fi vizat o unitate marină a Brigăzii 155 Gardă, implicată în crime de război. Două explozii puternice au fost raportate pe 16 septembrie într-o bază militară din Primorski Krai, la peste 8.000 km de Kiev, provocând victime în rândul personalului rus, potrivit surselor ucrainene.